Statele Unite au anunţat pentru joi discuţii cu Australia, India şi Japonia, noul preşedinte Joe Biden reînnoind astfel această alianţă strategică supranumită QUAD, în pofida avertismentelor Chinei, transmite AFP, citat de Agerpres.
Departamentul de Stat al SUA a anunţat că secretarul de stat Antony Blinken se va întâlni cu omologii săi din cele trei ţări. Pe agenda discuţiilor: pandemia de COVID-19 şi schimbările climatice.
"Aceste discuţii cu miniştrii de externe ai QUAD sunt esenţiale pentru a avansa obiectivele noastre comune privind o regiune indo-pacifică liberă şi deschise şi pentru a face faţă provocărilor epocii noastre", a declarat pentru presă purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price.
Formatul QUAD (Quadrilateral Security Dialogue), un grup strategic informal iniţiat în 2007, este un proiect care a fost puternic încurajat de fostul prim-ministru japonez, Shinzo Abe, care dorea o contrapondere pentru o China din ce în ce mai puternică şi mai ambiţioasă.
În luna noiembrie, ţările membre QUAD au realizat manevre navale comune importante în Golful Bengal.
Ziarul chinez Global Times l-a avertizat recent pe preşedintele Joe Biden că reînnoirea alianţei QUAD ar fi "o greşeală strategică importantă" şi că acesta riscă o "confruntare strategică serioasă" cu Beijingul dacă încearcă să îi limiteze influenţa.