Statele Unite se pregătesc să suplimenteze numărul militarilor care ajută la instruirea forţelor taiwaneze, într-un context de tensiuni crescute între Washington şi Beijing, transmite Agerpres.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului a declarat, în legătură cu relaţiile dintre Taiwan si China, că: "Nu avem un comentariu despre operaţiuni precise, angajamente sau instruire, dar aş sublinia că sprijinul nostru şi relaţia de apărare cu Taiwanul rămân aliniate împotriva ameninţării actuale reprezentate de Republica Populară a Chinei".
Adresându-se astăzi la Taipei, ministrul apărării taiwanez Chiu Kuo-cheng a spus că nu ştie sursa informaţiilor despre extinderea instruirii. Taiwanul şi Statele Unite au numeroase interacţiuni militare, a adăugat el, refuzând să facă alte comentarii pe marginea ştirii, continuă sursa citată.
Ministrul Chiu a confirmat indirect că unii soldaţi vor merge în SUA pentru instruire, care va fi mai tactică decât în trecut, dar nu a oferit detalii despre numărul acestora. SUA este cel mai mare furnizor de arme al Taiwanului, adăugând că SUA i-a oferit mult timp un anumit nivel de instruire Taiwanului, în folosirea de sisteme de armament, dar şi consiliere detaliată în ce priveşte întărirea armatei sale împotriva unei invazii a armatei chineze.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2023, 11:49)
In curand "SUA se pregăteşte să extindă instruirea''
TUTUROR armatelor din lume care "doreste"
2. Titlu
(mesaj trimis de Protaru în data de 24.02.2023, 12:36)
Incearca sa provoace conflictul militar cu China, planificat de ei pentru 2025.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2023, 15:26)
Lasii astia de amerloci vor sa lupte si sa "se jertfeasca", doar prin intermediari! N-o sa mai tina mult situatia asta!
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 24.02.2023, 19:25)
Sa speram,pana acum le-a mers de minune!