SUA: Senatorii republicani blochează, în forma actuală, acordul privind infrastructura

J.P.
Internaţional / 22 iulie 2021

Senatorii republicani blochează, în forma actuală, acordul privind infrastructura

Senatul Statelor Unite a refuzat miercuri să demareze în forma actuală discuţiile asupra unui plan de investiţii în infrastructură de 1.200 de miliarde de dolari care, în ciuda unui acord de principiu între parlamentari din ambele partide, nu este finalizat, notează AFP, citat de Agerpres.

Congresmenii republicani, care dispun de o minoritate de blocaj, s-au opus deschiderii dezbaterilor parlamentare cu prilejul primului test pentru acest uriaş gigantic, foarte drag lui Joe Biden.

În urmă cu aproape o lună, preşedintele democrat anunţase că a ajuns la un acord cu parlamentari din ambele partide pentru a investi aceasta sumă considerabilă pe parcursul a opt ani, în drumuri, aeroporturi, reţele de apa sau internet de mare viteză.

Detaliile au rămas însă în suspans, iar negocierile au continuat în ultimele patru săptămâni. Deşi nu au fost încheiate, liderul democrat al Senatului, Chuck Schumer, şi-a exprimat dorinţa de a începe activitatea parlamentară.

Dar republicanii au considerat demersul precipitat. "Avem nevoie de mai mult timp", a declarat pentru AFP senatorul Todd Young (Indiana).

Discuţiile se poticnesc asupra mijloacelor de finanţare a acestor cheltuieli, republicanii respingând un dispozitiv care ar fi întărit lupta împotriva evaziunii fiscale.

Chiar dacă votul a eşuat, textul ar urma să supravieţuiască. Cei 22 de negociatori din cele două partide au dat asigurări într-un comunicat că "au făcut progrese importante şi că sunt pregătiţi de un acord".

Unul dintre ei, republicanul moderat Mitt Romney, a menţionat chiar lunea viitoare ca dată pentru încheierea activităţii lor.

Dincolo de infrastructura "clasică", preşedintele Joe Biden doreşte investiţii masive în energie verde, sănătate sau educaţie.

Din cauza opoziţiei republicanilor faţă de noi cheltuieli în aceste domenii, democraţii sunt pregătiţi să avanseze singuri pe un plan paralel, în prezent evaluat la 3.500 de miliarde de dolari.

Pentru aceasta, intenţionează să utilizeze o procedură specifică proiectelor de legi bugetare, care permit coborârea de la 100 la 50 a numărului de voturi necesare adoptării unui text în Senat (faţă de 60 în caz contrar).

Ei nu îşi vor putea permite nicio singură defecţiune, ceea ce rămâne nesigur, având în vedere diferitele sensibilităţi prezente în rândurile lor. "Nu avem multe pârghii", a recunoscut senatorul Bernie Saunders, figură a stângii americane.

"Nu ne putem permite să nu facem aceste investiţii", a subliniat vineri preşedintele Joe Biden cu ocazia unei vizite la Congres.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb