SUA suspendă orice livrări de echipamente ale avionului de tip F-35 către Turcia

M.I.
Internaţional / 2 aprilie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Statele Unite au anunţat că suspendă orice livrări de echipamente legate de avioanele de vânătoare americane de tip F-35 către Turcia, cu scopul de a descuraja Ankara să achiziţioneze sistemul rus antirachetă de tip S-400, relatează AFP, citat de News.ro.

"Aşteptând o decizie fără echivoc din partea Turciei, care trebuie să renunţe la livrările sistemului S-400, livrările şi activităţile asociate de implementarea capacităţilor operaţionale ale (avionului de tip) F-35 în Turcia au fost suspendate", a anunţat un purtător de cuvânt al Pentagonului.

"Dialogul nostru cu Turcia asupra acestei chestiuni importante continuă", a adăugat el.

Guvernul turc a semnat un acord cu Rusia în vederea achiziţionării dispozitivului de apărare antirachetă şi antiaeriană de tip S-400, a cărui livrare urmează să înceapă în această vară. Însă această comandă otrăveşte de luni de zile relaţiile între Ankara şi Washington, aliaţi în cadrul NATO, scrie News.ro.

Statele Unite subliniază că sistemee ruse de tip S-400 nu sunt compatibile cu echipamentele NATO şi se tem că acest sistem ultrasofisticat rus ar putea să pătrundă secretele tehnologice ale avionului militar american F-35, pe care Turcia intenţionează de asemenea să-l achiziţioneze.

Ankara intenţionează să achiziţioneze 100 de avioane de acest tip, iar piloţi turci au început deja să se formeze împreună cu omologi de-ai lor în Statele Unite.

Turcia a investit un miliard de dolari în acest program, iar orice decizie americană care împiedică trimiterea avioanelor de vânătoare ar putea fi considerată o încălcare a contractului.

"Statele Unite continuă să avertizeze Turcia cu privire la consecinţele achiziţionării sale anunţate a unor (sisteme ruse de tip) S-400", a subliniat acest purtător de cuvânt al Departamentului american al Apărării.

"Acest lucru pune în pericol continuarea participării Turciei la programul F-35", a insistat el, conform News.ro.

"Deplângem puternic situaţia actuală în care se află parteneriatul nostru cu privire la F-35, însă Departamentul Apărării este necesar să ia măsuri de precauţie cu scopul de a proteja investiţiile împărtăşite în tehnologia noastră sensibilă", a precizat el.

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu a denunţat vineri presiuni americane, considerate "contrare dreptului internaţional".

Washingtonul şi-a sporit presiunea, în ultimele săptămâni.

Senatori republicani şi democraţi au depus joi un proiect de lege în vederea blocării transferului unor avioane americane de tip F-35 Ankarei, atât timp cât Guvernul american nu certifică faptul că Turcia nu va achiziţiona sisteme ruse de tip S-400.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb