Subiecte incomode

Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a generat un proces de dezbatere politică şi publică fără precedent în era de după cel de-al doilea război mondial. Anual, liderii celor 55 de state membre, inclusiv SUA şi Canada, şi-au pus pe agendă problema anti-semitis-mului. Prima reuniune a avut loc la Viena, în 2003, a doua la Berlin, zilele acestea, iar următoarea va fi programată foarte probabil în Spania, anul viitor. Este această reacţie instituţională o măsură exactă, potrivită cu amploarea fenomenului, sau mai degrabă un demers preventiv?

Punctele de vedere sunt foarte diferite. Organizaţiile care reprezintă comunităţile israeliene în ţările Europei şi în Statele Unite sunt în alertă. Din pers-pectiva lor, pericolul reînvierii anti-semitismului este real, actual, îngrijorător. Cu atît mai mult cu cît s-a crezut că el aparţine odată pentru totdeauna unui capitol tragic, dar închis al istoriei. Benjamin Meed, Preşedintele Asociaţiei Americane a Supravieţuitorilor Holocaustului, dădea glas cu simplitate acestei îngrijorări crescînde cînd mărturisea: "Nu credeam că după 60 de ani de la Holocaust să fiu invitat în Europa la o conferinţă despre anti-semitism". Politicienii responsabili sunt şi ei tot mai îngrijoraţi de amploarea fenomenului. Secretarul de stat american Colin Powell spunea în intervenţia sa fără nici un fel de ocolişuri: Astăzi ne confruntăm cu realitate hidoasă că anti-semitismul nu este doar un fapt de istorie, ci un eveniment de zi cu zi.

Responsabilitatea politicii şi a politicienilor în această privinţă este un punct semnificativ de discuţie. Partidele cu mesaje xenofobe şi anti-semite şi-au dezvoltat vizibilitatea şi chiar sprijinul electoral peste tot în Europa, din Franţa şi Olanda pînă în Danemerca. Spaţiul estic al Europei este şi el arătat cu degetul. Rusia, monitorizată de Anti-Defamation League, prezintă numeroase exemple de evenimente şi reacţii publice, articulate politic, bazate pe anti-semitism sau instigînd la anti-semitism. Nici Polonia, România, Slovacia nu sunt teritorii aride. În afara Europei, lucrurile stau şi mai rău. În lumea arabă anti-semitismul este componenta nelipsită a ideologiilor politice şi religioase, ridicat nu rareori la rang de politică de stat. Expresiile de anti-semitism ale unor lideri politici din România, în luări de poziţie publice, au ridicat sensibilitatea şi faţă de ţara noastră. Pînă într-acolo încît, de curînd, comentariile făcute clar cu intenţia de nuanţare, ale preşedintelui Iliescu, pe marginea Holocaustului, au fost citite atît de negativ, încît au antrenat reacţii oficiale din partea Guvernului şi a Parlamentului israelian. În fapt, nici una dintre societăţile Europei nu este în afara fenomenului, după cum nu este nici spaţiul social al Americii. "Astăzi, coabitarea etniilor şi a religiilor în Europa este ameninţată", susţine Paul Spiegel, preşedintele Consiliului central al evreilor din Germania. "Ar fi grav, injust şi într-o anume măsură lipsit de onestitate să exagerăm teama resimţită azi de evrei, comparînd incidentele actuale cu holocaustul", este reacţia de răspuns venită din partea lui Simonne Veil, personalitate de vîrf a politicii franceze şi europene.

Care sunt cauzele fenomenului, apreciat atît de diferit din unghiurile politicienilor?

Conferinţa OSCE din aceste zile, ca şi cea de anul trecut nu au fost deosebit de productive în a identifica rădăcinile acestui rău social. Este de altfel princiala slăbiciune a iniţiativei organizaţiei europene. Singura conexiune recunoscută este cea dintre prelungirea şi acutizarea conflictului arabo-israelian şi creşterea manifestărilor de anti-semitism în spaţiul european şi dincolo de el. Acesta este, de altfel, unul dintre punctele nevralgice ale temei.

Liderii politici israelieni au manifestat nu de puţine ori o "intoleranţă" vădită faţă de orice critică venită la adresa politicii lor. Europa s-a bucurat de apostrofări speciale chiar cînd a fost vorba de Franţa sau alte state mari care au încercat în nume propriu sau în numele Uniunii Europene să se implice în rezolvarea negociată a conflictului din Orientul Mijlociu. De cealaltă parte, susţinerea cauzei palestiniene asociată manifestărilor anti-semite nu de puţine ori brutale sau criminale, nu ajută cîtuşi de puţin. Cu toate acestea, vocea raţiunii trebuie auzită. Ea a venit tot din partea lui Colin Powell: "Nu este un act de anti-semitism să critici politicile Statului Israel, dar limita este depăşită atunci cînd Israelul sau liderii sunt demonizaţi, spre exemplu prin folosirea simbolurilor naziste sau a caricaturilor rasiale". O linie prea fină de demarcaţie a cărei încălcare a devenit, din păcate, loc comun.

Dacă nu are răspunsuri serioa-se privind cauzele recrudescenţei manifestărilor anti-semite în viaţa publică şi politică a Europei, şi ele nu pot veni de la politicieni, ci de la studii independente şi profesionale construite pe o perspectivă multidis-ciplinară, sociologie, psihologie socială, politologie, economie, istorie, studiul mentalităţilor etc, diplomaţia sub semnul OSCE s-a întrebat serios: ce este de făcut?

Două direcţii de acţiune par să indice ţinte ce ar trebui să fie în mod natural complementare: combaterea manifestărilor de anti-semitism, acolo unde ele apar, şi educarea oamenilor pentru a-i feri de unul dintre cele mai nocive tipuri de prejudecată, cu un uriaş potenţial manipulator. Dincolo de măsuri legislative şi de atitudinea justiţiei faţă de asemenea manifes-tări, problema reală este combaterea fenomenului în spaţii noi cum este cel mediatic sau ciber-mediatic. De la tema libertăţii de expresie la logica simplă care spune că măsurile de "poliţie ideologică" sunt de regulă ineficiente, iar odată aparente atrag contrareacţii care întăresc răul pe care vrei să îl combaţi, spaţiul democraţiei are dificultăţi să găsească cu uşurinţă soluţia optimă.

O lege fundamentală a cunoaş-terii spune că nici o problemă nu-şi găseşte soluţia, decît după ce a fost bine, exact, propriu formulată. Poate că tocmai de aceea, în problema anti-semitismului şi a recudescenţei sale, OSCE-ul, înainte de a formula soluţii, ar trebui să întîrzie mai temeinic asupra întrebărilor fundamentale privind natura şi cauzele fenomenului în lumea de azi a globalizării.