Subscrieri de numai 10.000 de euro, în prima etapă a majorării capitalului "Astra"

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iulie 2015

Subscrieri de numai 10.000 de euro, în prima etapă a majorării capitalului "Astra"

Trei acţionari "Astra Asigurări" (ATRA), companie aflată în administrare specială, au făcut subscrieri de 47.278 lei (aproximativ 10.000 euro), în cadrul primei etape a majorării de capital, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Suma reprezintă 0,011% din oferta companiei, de 424,91 milioane lei. Subscrierea acţiunilor s-a făcut la un preţ de 2,66 lei/titlu, iar prima etapă a majorării de capital s-a adresat numai acţionarilor actuali.

A doua etapă se va derula pe o perioadă de 5 zile lucrătoare şi va viza acţiunile rămase nesubscrise în prima etapă, iar cele care vor rămâne nerevendicate vor fi anulate.

Astra este posibil să fie vândută, în această vară, a declarat, săptămâna trecută, Mişu Negriţoiu,preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară: "Astra vrem să o mărităm. Depinde de părinţi dacă au pretenţii foarte mari la zestre.

Avem şanse bune să o rezolvăm în această vară sau cel puţin să intrăm într-un nou plan de redresare cu un investitor strategic".

Recent, Mişu Negriţoiu a fost plecat în China, în căutarea unui investitor pentru preluarea Astra, aflată în administrare specială, de mai bine de un an de zile.

La rugămintea ziarului "BURSA" să precizeze care au fost rezultatele vizitei în China pentru găsirea unui investitor strategic pentru Astra, reprezentanţii ASF ne-au transmis: "Nu facem comentarii cu privire la acţiunile de contactare a investitorilor şi de prezentare a oportunităţilor pe piaţa românească până la finalizarea proiectelor".

Investitorii pe care i-a tot anunţat ASF nu s-au înghesuit să îşi facă apariţia, iar, între timp, actualii acţionari au cerut suspendarea majorării de capital.

KPMG, administratorul special al Astra, a convocat, pe 10 august, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA), la solicitarea acţionarilor The Nova Group Investments şi Epsilon Estate Provider, care deţin împreună peste 99% din societate, pentru suspendarea implementării majorării capitalului social al Societăţii.

Teste de stres efectuate de ASF au relevat un deficit de capital de 1,003 miliarde de lei, în cazul Astra Asigurări.

Necesarul de capital determinat de raportul ASF pentru Astra Asigurări, de un miliard de lei, depăşeşte deficitul anunţat de companie, întrucât documentul a luat în calcul o rezervă de risc suplimentar faţă de normele în vigoare, a precizat administratorul special al Astra, după publicarea de către ASF a rezultatelor auditului asupra asiguratorilor.

Diferenţa de aproximativ 130 milioane de lei dintre deficitul de capitaluri proprii indicat de raportul ASF şi necesarul de 871 milioane de lei determinat de societate reazultă din calculul suplimentar al rezervei de riscuri neexpirate faţă de prevederile reglementărilor în vigoare, notează KPMG.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit, în februarie 2014, procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra, a suspendat dreptul de vot al acţionarilor şi conducerea şi a numit firma KPMG ca administrator special, după ce a constat că asigurătorul are nevoie de capital suplimentar.

Prin instituirea procedurii de redresare financiară, ASF a solicitat asigurătorului majorarea capitalului social cu 490 milioane de lei în 12 luni, din care 70 milioane de lei într-o primă fază.

În octombrie 2014, Astra şi-a majorat capitalul cu 65,1 milioane de lei, la 257,8 milioane de lei, în urma derulării unei oferte de vânzarea de acţiuni noi către acţionarii existenţi.

După încheierea operaţiunii, capitalul social al asigurătorului a atins 257,8 milioane de lei, deţinut de The Nova Group Investments România SA - 72,75% şi Epsilon Estate Provider SRL- 27,01%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 0,23% din capitalul social.

The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider sunt controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Astra Asigurări este al treilea asigurător după nivelul primelor subscrise în 2014, când au atins 777,24 milioane de lei, după Allianz-Ţiriac şi Omniasig.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb