Suma pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, majorată

V.G.
Miscellanea / 17 noiembrie 2022

Suma pentru transportul elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, majorată

Guvernul a aprobat, astăzi, o ordonanţă de urgenţă prin care se majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, informează Agerpres.

Potrivit Executivului, ordonanţa de urgenţă modifică şi completează în acest sens Legea Educaţiei naţionale nr. 1/2011.

"Actul normativ modifică cadrul legal privind plata şi decontarea transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu. Astfel, se majorează de patru ori suma destinată transportului elevilor şcolarizaţi în altă localitate decât cea de domiciliu", precizează sursa citată.

Pentru transportul elevilor se va asigura o sumă forfetară lunară de 60 de lei pentru distanta de până la 3 kilometri. Pentru distanţele ce depăşesc această valoare, suma se va suplimenta cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru.

În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor emise de operatorii de transport, mai menţionează Guvernul.

De asemenea, în situaţia în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete, diferenţa poate fi decontată din bugetele Consiliilor judeţene.

Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază şi cea de domiciliu pentru patru călătorii dus-întors/lună, precum şi pentru o călătorie dus-întors efectuată în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se va face pe baza documentelor de transport.

Totodată, prin actul normativ se stabileşte cadrul legal pentru a permite autorităţilor locale să susţină transportul şcolar specializat de tip curse şcolare pentru transportul de la ori până la unitatea de învăţământ în toate etapele învăţământului preuniversitar: primar, gimnazial şi liceal.

Finanţarea cheltuielilor pentru transportul specializat al elevilor se asigură de la bugetul de stat, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat către bugetele locale, transmite Executivul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb