Joe Biden şi Comitetul Naţional Democrat au atras în luna mai peste 80 de milioane de dolari pentru alegerile din 2020, cea mai mare sumă obţinută în ciclul electoral din 2020, informează news.ro.
Potrivit sursei citate, campania a anunţat această sumă record prin intermediul unui email trimis luni susţinătorilor. Donaţia medie făcută online campaniei a fost de 30 de dolari.
Luna trecută, majoritatea susţinătorilor finnciari ai lui Biden au fost din sectorul educaţiei. Începând din luna februarie, numărul total al donatorilor online s-a triplat.
Succesul lui Biden în atragerea de fonduri a avut loc în timp ce preşedintele Donald Trump are probleme în majoritatea sondajelor care au avut loc la nivel naţional.
O medie a sondajelor realizată de Real Clear Politics arată că Biden conduce în faţa lui Trump cu şapte puncte procentuale.
Preşedintele este criticat pentru modul în care a gestionat pandemia de coronavirus şi reacţia administraţiei sale la protestele naţionale declanşate după moartea afro-americanului George Floyd în custodia poliţiei din Minneapolis.
Biden a mulţumit donatorilor pentru sprijinul lor, mai ales că unii alegători se luptă cu şomajul în urma pandemiei.
"Înţeleg ce înseamnă aceşti dolari. Când te confrunţi cu incertitudinea şi recesiunea, aţi ales să mă sprijiniţi. Nu voi uita niciodată asta. Şi promit că atunci când voi fi preşedinte nu vă voi dezamăgi ", a spus el.
Peste 40 de milioane de americani şi-au pierdut locul de muncă de când statele au început să impună restricţii ca răspuns la răspândirea coronavirusului.
Biden şi Comitetul Naţional Democrat au atras în aprilie de la donatori puţin peste 60 de milioane de dolari. La momentul respectiv, Trump şi Comitetul Naţional Republican au anunţat că au strâns aproape 61 de milioane de dolari.
Campania preşedintelui Trump şi Comitetul Naţional Republican nu au răspuns unei solicitări de comentarii cu privire la fondurile atrase în luna mai pentru campania electorală.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2020, 13:49)
Poate da Dumnezeu si este ales Biden.Se mai linisteste lumea asta.Daca crapa Kim Jong-un si o ia si pe sora-sa ar fi perfect.Pace,pace,macar patru ani de pace!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2020, 19:32)
Lumea nu se va linisti daca va fi ales socialistul Biden! Cei care se vor linisti vor fi dictatorii Rusiei,Chinei si Iranului! Acesti pradatori vor continua nestingheriti sa ia cu japca teritoriile altor tari si sa destabilizeze sau sa santajeze alte tari mai mici si neajutorate! Cu Biden la Casa Alba,America va deveni din nou o zdreanta! Votati cu Trump!
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.06.2020, 22:26)
Ce teritorii a luat cu japca Iranul?Stiu ca sprijina miscarea Hezbollah din Liban,gruparea Hamas din Palestina,anumite grupari siite din Irak.Stiu ca au drept obiectiv distruderea Israelului si nu sunt de acord cu acest lucru insa si arabii au acelasi obiectiv.SUA considera Iranul principalul stat terorist din lume, insa principalul stat terorist din lume este Arabia Saudita,patria teroristilor.Cati iranieni au participat la atacul terorist din 11 septembrie 2001?Grupari teroriste de toata scarba si groaza precum Al Qaeeda si Isis cu ramificatii in toata lumea,de catre cine sunt sustinute?In niciun caz de catre Iran.Osama bin Laden oare unde s-o fi nascut?Si multi altii.Sunt invatati sa urasca tot ce nu are legatura cu religia lor(wahhabism)in familie,la scoala.Iranieni sunt mici copii fata de ei.Nici nu se compara nivelul de civilizatie intre cele doua tari.