Guvernul a aprobat, la iniţiativa Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) patru scheme de finanţare penru IMM-uri, care vor aduce o infuzie de capital de 1,5 miliarde euro în mediul de afaceri din ţara noastră.
Alocarea respectivă, care este asigurată din cadrul financiar european multianual 2014-2020 (+3) se împarte astfel:
- 400 milioane euro prin Măsura 4.1.1 pentru investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă, sumă alocată din Programul Operaţional Competitivitate;
- 300 milioane euro prin Măsura 4.1.1 BIS pentru investiţii în retehnologizare acordate IMM-urilor din domeniul industriei alimentare şi al construcţiilor;
- 500 milioane euro sub formă de granturi destinate eficienţei energetice, sumă alocată din Programul Operaţional Infrastructură Mare;
- 300 milioane de euro prin Măsura 4.1.2, sprijin pentru sectorul agroalimentar sub formă de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru, sumă alocată din Programul Operaţional Competitivitate.
"Prin aceste măsuri în valoare de 1,5 miliarde de euro oferim un sprijin adaptat la necesităţile strategice ale României şi construim oportunităţi importante pentru mediul de afaceri, de care acesta are mare nevoie pentru a depăşi conglomeratul de crize ce afectează întreg ansamblul economic. Sunt măsuri fireşti care influenţează direct capacitatea IMM-urilor şi a entităţilor economice asimilate acestora, iar neadoptarea lor ar fi accentuat dificultăţile în desfăşurarea activităţilor directe, precum şi sincopele la nivelul fluxurilor de producţie, cu impact major asupra echilibrelor macroeconomice la nivelul întregii ţări", a transmis ministrul Marcel Boloş.
Măsura 4.1.1, reglementată prin OUG 82/2022, este una dintre formele de sprijin pe care MIPE le-a lansat în această perioadă pentru a susţine mediul de afaceri în circumstanţele excepţionale create de manifestarea la nivel global a efectelor generate de pandemia de Covid-19, crizele de consum şi crizele produse de războiul din Ucraina. Proiectele aferente Măsurii 4.1.1, care are o alocare de 400 de milioane de euro, vor finanţa investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă şi vor avea ca activităţi eligibile:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilităţi publice/eficienţă energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităţilor de producţie/servicii existente, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producţie/servicii pentru care nu este necesară obţinerea de autorizaţii de construire în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficienţă energetică necesare activităţii de producţie şi servicii precum şi alte achiziţii de bunuri de această natură care sunt necesare capacităţilor de producţie/servicii existente.
Apelul de proiecte a fost în perioada 23-29 august 2022, evaluarea lor va fi făcută începând cu 5 septembrie, iar semnarea contractelor de finanţare va începe în 16 septembrie 2022.
Măsura 4.1.1 BIS a fost aprobată OUG 113/2022, şi priveşte sprijinirea IMM-urilor din industria alimentară şi din construcţii prin contractarea de granturi de investiţii pentru retehnologizare în valoare de 300 milioane euro, din Programul Operaţional Competitivitate (POC). Această măsură reglementează cadrul pentru finanţarea IMM-urilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniile:
a) industriei alimentară panificaţie, patiserie şi alte activităţi asimilate acestora, inclusiv procesare, prelucrare, distribuţie şi ambalare;
b) construcţii, materiale de construcţii, echipamente, mijloace de transport specifice, utilaje, tehnologii în construcţii.
Proiectele aferente apelului vor finanţa investiţii destinate retehnologizării, în vederea refacerii capacităţii de rezilienţă şi vor avea ca activităţi eligibile:
a) modernizarea/echiparea/racordul la utilităţi publice/ eficienţă energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităţilor de producţie existente, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producţie pentru care nu este necesară obţinerea de autorizaţii de construire în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare;
b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficienţă energetică, necesare activităţii de producţie, precum şi alte achiziţii de bunuri de această natură care sunt necesare capacităţilor de producţie existente.
Lansarea apelului de proiecte este programată să aibă loc în 28 septembrie, evaluarea ar urma să fie realizată începând cu 14 octombrie, iar semnarea contractelor de finanţare se va face în jurul datei de 21 octombrie 2022.
O altă schemă de finanţare priveşte alocarea sumei de 500 milioane euro pentru eficienţa energetică la nivelul IMM-urilor şi întreprinderilor mari. Măsura adoptată de Guvern, la iniţiativa MIPE, răspunde situaţiei generate de creşterea preţului la materialele de construcţii şi la utilităţi publice şi urmăreşte reducerea consumurilor energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie de către IMM-uri şi întreprinderi mari.
Această măsură, adoptată prin OUG 112/2022, are ca obiectiv sprijinirea mediului de afaceri pentru a dobândi independenţă energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor şi construcţiilor industriale/prestărilor de servicii precum şi celor specifice proceselor tehnologice cât şi pentru producerea de energie verde din resurse regenerabile pentru consum propriu.
Granturile au valoarea minimă de 50.000 euro şi respectiv valoarea maximă de 500.000 euro, cu excepţia celor acordate în baza schemei de minimis, unde valoarea maximă este de 200.000 euro. Bugetul alocat se defalcă la nivelul fiecărui apel de proiecte, respectiv la nivelul fiecărei scheme de ajutor de stat/de minimis.
Lansarea apelului de proiecte e programată să înceapă în 23 septembrie, evaluarea proiectelor va demara în 4 octombriue, iar primele contracte de finanţare vor fi semnate în 15 octombrie 2022.
Pe lângă măsurile de mai sus, MIPE finanţează acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru pentru sectorul agroalimentar prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), în valoare de 300 de milioane de euro. Pentru această măsură, adoptată prin OUG 61/2022, care face parte din pachetul "Sprijin pentru România", s-au semnat deja contractele de finanţare şi a început efectuarea plăţilor. Pentru acordarea acestui sprijin, este pregătită o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri: microgranturi şi granturi pentru capital de lucru.
În ceea ce priveşte microgranturile, din cei 10.000 de aplicanţi calificaţi, s-au semnat 9.888 contracte de acordare a ajutorului de stat în sumă totală de 49.440.000 euro, a cărei plată a fost efectuată la 10 august. Diferenţa este reprezentată de contracte nesemnate de beneficiari (netransmiterea acestora, renunţarea la ajutorului de stat, transmiterea acestora după termenul limită).
Pentru granturi pentru capital de lucru, din totalul aplicanţilor înscrişi în cadrul programului de granturi pentru capital de lucru, respectiv 10.961 de societăţi cu activitate în domeniul agroalimentar, s-au semnat 3.473 de contracte de finanţare în sumă totală de aproximativ 249.500.000 euro.