ZIARUL BURSA

02 septembrie 2022
Ediţia din 20.12.2024
Fondurile de pensii Pilon II au mizat pe acţiuni listate la BVB, în detrimentul celor internaţionale

ÎN CONTEXTUL INFLAŢIEI DIN ULTIMUL AN Fondurile de pensii Pilon II au mizat pe acţiuni listate la BVB, în detrimentul celor internaţionale

Andrei IacomiPiaţa de Capital / 2 septembrie 2022

Niciunul dintre fondurile de pensii private obligatorii nu are investiţii în titluri de stat străine Mihai Bobocea, APAPR: "Preferinţa administratorilor pentru titlurile de stat româneşti este subiectivă, legată de cunoaşterea pieţei şi oportunităţile de randament, nu dictată de legislaţie" Adrian Codirlaşu, CFA România: "Dacă se face o concentrare pe titluri de stat, măcar să se diversifice emitenţii - un portofoliu diversificat, cu titluri ale României, dar şi ale altor ţări" 

Fondurile de pensii Pilon II au mizat pe acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) în detrimentul celor străine între iulie 2021 şi iunie 2022, perioadă în care inflaţia la noi şi în Europa a ajuns la niveluri nemaiîntâlnite de decenii, după cum reiese din datele strânse de ziarul BURSA din rapoartele celor şapte fonduri de pensii private obligatorii.

Virgil Popescu, scos din nou la lecţie de parlamentarii USR

PRIMA ZI DE SESIUNE, PRIMA ZI DE MOŢIUNE Virgil Popescu, scos din nou la lecţie de parlamentarii USR

GEORGE MARINESCUPolitică / 2 septembrie 2022

Nicio sesiune fără moţiune...simplă, pare a fi sloganul partidelor din opoziţia parlamentară. În prima zi a sesiunii de toamnă a Camerei Deputaţilor, grupul parlamentar al USR a depus, ieri, o moţiune simplă împotriva ministrului Energiei, Virgil Popescu, căruia îi solicită demisia din cauza modului în care a plafonat şi compensat preţurile din energie. Moţiunea celor de la USR a fost semnată şi de parlamentarii Forţei Dreptei, formaţiune politică înfiinţată de fostul lider liberal Ludovic Orban, şi va fi susţinută şi de deputaţii AUR, aşa cum au afirmat reprezentanţii partidului condus de George Simion.

Rusia: economia scade, investiţiile de capital cresc

Rusia: economia scade, investiţiile de capital cresc

A.V.Internaţional / 2 septembrie 2022

Prim-vicepremierul Andrei Belousov anticipează că PIB-ul Rusiei va înregistra un declin anual de peste 2% în 2022, după scăderea de 0,4% din semestrul întâi 

Economia Rusiei a scăzut cu 0,4% în primul semestru din 2022, faţă de perioada similară din 2021, dar investiţiile de capital, unul dintre motoarele creşterii PIB, au sporit cu 7,8% în acelaşi interval, arată datele Serviciului Federal de Statistică Rosstat, potrivit Reuters.

"Sprijinirea industriei alimentare şi a domeniului construcţiilor - priorităţile MIPE"

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE "Sprijinirea industriei alimentare şi a domeniului construcţiilor - priorităţile MIPE"

Companii / 2 septembrie 2022

(Interviu cu Marcel Ioan Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) 

Reporter: Care este situaţia privind fondurile europene alocate mediului de afaceri? Am văzut că în ultima perioadă aţi lansat o serie de măsuri care cumulat aduc un plus de sprijin financiar de 1,5 miliarde euro pentru companiile din ţara noastră.

Marcel Boloş: Într-adevăr, pe politica de coeziune aferentă perioadei de programare 2014-2020 avem o situaţie mai specială, deoarece avem un risc de a pierde banii alocaţi, estimarea noastră fiind de 12 miliarde euro.

Antreprenorii, mantaua de vreme rea a Guvernului

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE / PNRR AVEM, FINANŢĂRILE - ÎN AŞTEPTARE Antreprenorii, mantaua de vreme rea a Guvernului

GEORGE MARINESCUCompanii / 2 septembrie 2022

Pandemia de Covid-19, crizele generate de explozia preţurilor din energie şi războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina au avut efecte şi asupra mediului de afaceri din ţara noastră, care s-a confruntat cu o lipsă a materialelor necesare din cauza disfuncţionalităţilor ce au intervenit pe lanţurile de aprovizionare, cu majorarea facturilor la utilităţile publice, cu creşterea preţurilor materialelor, fapt ce a dus la mărirea devizelor generale pentru lucrările de investiţii publice, şi cu o lipsă de finanţare din partea statului.

Chiriaşii limbii române

Cornel CodiţăEditorial / 2 septembrie 2022

Cornel Codiţă

"Moda" transformării calendarului într-un soi de insectar ne-a cadorisit cu tot felul de zile care, după unii şi alţii, ar trebui sărbătorite, rememorate, re-marcate, reconfigurate în semnificaţiile lor, în conştiinţa publică.

"Finanţarea prin intermediul împrumuturilor, şi nu prin granturi, a fost măsura aleasă pentru a susţine cât mai multe IMM-uri"

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE / RAMONA CHIRIAC, ŞEFA REPREZENTANŢEI COMISIEI EUROPENE LA BUCUREŞTI: "Finanţarea prin intermediul împrumuturilor, şi nu prin granturi, a fost măsura aleasă pentru a susţine cât mai multe IMM-uri"

Companii / 2 septembrie 2022

Lipsa accesului la finanţare, costurile ridicate ale împrumuturilor, volatilitatea pieţelor financiare şi creşterea preţurilor din energie - problemele ridicate de antreprenori la Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti 

Reporter: Parlamentul European a atras atenţia Comisiei Europene, în urmă cu două luni, că în mai multe PNRR-uri autorităţile centrale ale statelor membre nu au ţinut cont de necesităţile administraţiilor locale şi regiunilor privind includerea la finanţare a unor proiecte. Mai mulţi parlamentari europeni au transmis Comisiei că este nevoie să monitorizeze atent aceste aspecte, pentru a se asigura că se va atinge rezilienţa dorită. În aceste condiţii, care este rolul Reprezentanţei Comisiei Europene în monitorizarea modului în care autorităţile centrale ating bornele şi jaloanele asumate prin PNRR?

Ramona Chiriac: Încep prin a evidenţia faptul că bugetul pe termen lung al UE şi NextGenerationEU - instrumentul temporar conceput pentru a stimula redresarea economică - formează cel mai mare pachet de stimulente finanţat vreodată în Europa. Un cuantum total de 2.018 miliarde euro, în preţuri actuale, susţine reconstruirea Europei în perioada de după pandemia de COVID-19 şi în acest context de război.

Infrastructura de transport şi Valul Renovării, cele mai accesate componente din PNRR

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE Infrastructura de transport şi Valul Renovării, cele mai accesate componente din PNRR

Companii / 2 septembrie 2022

Au trecut 11 luni de la vizita de la Bucureşti a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în care eram anunţaţi că oficialii de la Bruxelles sunt de acord cu Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al ţării noastre şi ne-am fi aşteptat ca, în acest timp, mai ales că UE ne-a livrat un avans de 3,7 miliarde euro din cei 29,2 miliarde euro, să vedem demarată implementarea mai multor proiecte, pentru că guvernanţii ne-au asigurat că în documentul respectiv au trecut proiectele mature.

Companiile de distribuţie, sărite din nou de la finanţare de MIPE

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE Companiile de distribuţie, sărite din nou de la finanţare de MIPE

Companii / 2 septembrie 2022

Finanţarea din fonduri europene pare un domeniu interzis pentru cele peste 200 companii de distribuţie de bunuri din ţara noastră, atât timp cât niciun ministru nu a alocat o sumă pentru aceste companii şi a existat o neconcordanţă permanentă privind introducerea codurilor CAEN ale activităţii respective printre domeniile ce ar putea primi finanţare, afirmă Ovidiu Gheorghe, preşedintele Asociaţiei Companiilor de Distrbuţie de Bunuri din România (ACDBR).

"Vine iarna şi nu s-a implementat niciun program de independenţă energetică, nici măcar Electric-up"

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE "Vine iarna şi nu s-a implementat niciun program de independenţă energetică, nici măcar Electric-up"

Companii / 2 septembrie 2022

(Interviu cu Forin Jianu, preşedintele CNIPMMR) 

Reporter:Au trecut opt luni de când Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă a început să fie implementat în ţara noastră, dar până acum antreprenorii din ţara noastră nu au primit vreun euro din banii alocaţi. Din acest punct de vedere, ce este mai bine pentru antreprenori - să acceseze fondurile din PNRR sau să apeleze la programele derulate prin FNGCIMM, cum ar fi IMM Invest Plus? Pentru că până acum se pare că doar programele finanţate din bugetul de stat au funcţionat în sprijinirea mediului de afaceri...

Florin Jianu: Sigur că importante sunt ambele categorii de programe pentru că ele se adresează unor categorii diferite.

Depăgubiri pentru fermierii ale cător culturi au fost afectate de secetă

SUPLIMENT FONDURI EUROPENE Depăgubiri pentru fermierii ale cător culturi au fost afectate de secetă

I.GHE.Companii / 2 septembrie 2022

Pagubele însemnate cauzate de seceta din acest an culturilor agricole însămânţate toamna trecută şi în primăvara anului 2022, vor fi acoperite pentru o parte din fermieri din fondurile alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR), în cadrul submăsurii 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor".

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primeşte, în perioada 9 august -16 decembrie 2022, cereri de finanţare pentru submăsura 17.1 "Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020). Alocarea financiară disponibilă pentru această sesiune a submăsurii 17.1 este de 15.260.041 euro.

Franţa vrea să continue dialogul cu Rusia

Franţa vrea să continue dialogul cu Rusia

O.D.Internaţional / 2 septembrie 2022

Emmanuel Macron: "Divizarea Europei era unul dintre obiectivele războiului declanşat de Moscova" 

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat ieri pentru continuarea dialogului cu Rusia, apreciind că "trebuie asumată posibilitatea de a continua să discuţi cu toată lumea", "mai ales cu cei cu care nu suntem de accord", informează AFP.

INS: Activitatea culturală, sub semnul crizei sanitare

INS: Activitatea culturală, sub semnul crizei sanitare

O.D.Cultură / 2 septembrie 2022

Pandemia şi-a pus serios amprenta asupra activităţii culturale. Regresul este certificate în mod oficial. Activitatea unităţilor cultural-artistice în anul 2021 a fost influenţată de criza sanitară cauzată de virusul COVID- 19.

Buget de 22 milioane lei pentru proiecte culturale

Buget de 22 milioane lei pentru proiecte culturale

O.D.Cultură / 2 septembrie 2022

Administraţia Fondului Cultural Naţional a lansat ieri apelul de proiecte în cadrul sesiunii de finanţare 1/2023 şi apelul de programe multianuale, sesiunea 2023-2024. Bugetul de 22 milioane de lei prevazut de Consiliul AFCN pentru proiecte culturale este distribuit pe 12 arii tematice: Arte vizuale, Teatru, Muzică, Dans, Artă digitală şi noile medii, Intervenţie culturală, Rezidenţe de creaţie, Educaţie prin cultură, Promovarea culturii scrise, Patrimoniu cultural material, Patrimoniu cultural imaterial, Proiecte cu caracter repetitiv.

Senatul a modificat legea protecţiei avertizorilor publici de integritate

Senatul a modificat legea protecţiei avertizorilor publici de integritate

I.GHE.Politică / 2 septembrie 2022

Legea privind protecţia avertizorilor publici a fost modificată, ieri, de Senat, în sensul solicitat de preşedintele Klaus Iohannis, care a trimis spre reexaminare actul normativ adoptat de Parlament la finalul lunii iunie. Au fost înregistrate 76 de voturi pentru, opt împotrivă şi trei abţineri.

BET coboară la minimul ultimelor cinci luni

BET coboară la minimul ultimelor cinci luni

ANDREI IACOMIPiaţa de Capital / 2 septembrie 2022

Tranzacţii de 38,3 milioane lei, cu mult sub media zilnică a anului  

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut scăderi consistente în şedinţa de tranzacţionare de ieri, într-un context negativ pentru pieţele de acţiuni internaţionale.

O parte din criza din energie, suportată de companii şi populaţie

GUVERNUL CIUCĂ A DECIS: O parte din criza din energie, suportată de companii şi populaţie

GEORGE MARINESCUPolitică / 2 septembrie 2022

Speculanţii din piaţa de energie vor fi amendaţi cu 5% din cifra de afaceri 

Consumatorii casnici şi cei industriali sunt nevoiţi, de ieri, să îşi diminueze cu 15% consumul de energie electrică, după ce Guvernul a aprobat modificarea OUG 27/2022 şi a redus plafoanele maxime până la care aplică compensarea facturilor şi plafonarea preţului la energie.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
MACRO NEWSLETTER 2 Septembrie 2022

MACRO NEWSLETTER 2 Septembrie 2022

Macroeconomie / 2 septembrie 2022

Volumul vânzărilor retail din Germania şi-a temperat declinul anual în iulie 2022, până la 2,6%, de la 8,5% în luna precedentă, pe fondul unei creşteri lunare de 1,9%, după un declin de 1,5% în luna anterioară.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo