SUPLIMENT FONDURI EUROPENE "Sperăm ca în jur de 15 octombrie să lansăm apeluri de proiecte pentru 9 direcţii de intervenţie"

Geroge Marinescu
Ziarul BURSA #Fonduri Europene #Fonduri Europene / 1 septembrie 2023

"Sperăm ca în jur de 15 octombrie să lansăm apeluri de proiecte pentru 9 direcţii de intervenţie"

(Interviu cu George Chiriţă, directorul general al AFIR)

Nevoia de finanţare a fermierilor şi a antreprenorilor din mediul rural este una acută, mai ales că multe dintre companiile din zonele rurale se numără printre firmele nebancabile, din cauza capitalului social redus şi a valorii reduse a mijloacelor fixe cu care ar putea garanta un credit bancar pentru investiţii.

De aceea, cei mai mulţi dintre fermierii şi antreprenorii respectivi aşteaptă la fiecare exerciţiu financiar european multianual deblocarea fondurilor alocate business-urilor derulate în mediul rural, precum şi apelurile de proiecte pentru a primi finanţarea necesară dezvoltării afacerii, reînnoirii parcului de utilaje agricole sau modernizării activităţii de procesare.

Pentru a afla care sunt sumele atrase până acum pentru agri-business din fondurile europene, ce direcţii de finanţare sunt în noul Plan Naţional Strategic 2023-2027 şi când vor fi lansate primele sesiuni de apeluri, am discutat cu George Chiriţă, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

Reporter: Care este stadiul măsurilor de finanţare care mai sunt încă active din cadrul financiar european multianual 2014-2020(+3)?

George Chiriţă: În prezent, în portofoliul AFIR avem peste 94.400 de proiecte contractate, cu o valoare aproximativă de 7,2 miliarde euro pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020(+3). Valoarea plăţilor efectuate către beneficiarii noştri, respectiv fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice locale - pentru că şi acestea au avut un segment din plăţile efectuate - se ridică la aproximativ 10,3 miliarde euro până în acest moment, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie de 81% din totalul fondurilor disponibile pentru ţara noastră în exerciţiul financiar pe care l-am încheiat, respectiv 91% - absorbţia banilor alocaţi doar din PNDR 2014-2020, fără cei trei ani suplimentari de tranziţie. Plăţile pentru contractele menţionate mai sus vor continua. Bineînţeles că noi vrem să atingem un grad de absorbţie de 100% şi sper că ne vom apropia de acest targhet pe care ni l-am asumat.

Reporter: Aţi întâmpinat probleme în derularea acestor finanţări? Au fost probleme cu privire la folosirea de către beneficiari a finanţărilor alocate? Vă întreb acest lucru pentru că ţara noastră apare în fiecare an în statisticile Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) cu situaţii neconforme sau nereguli privind efectuarea plăţilor pentru fermieri...

George Chiriţă: Nu pot să le numesc probleme. În opinia mea, problemele apar doar atunci când ieşim dintr-un cadru de reglementare, dar au fost câteva ajustări pe care noi le-am adus din mers şi la propunerea partenerilor noştri - pentru că noi îi considerăm pe fermieri partenerii noştri - şi la propunerea tehnicienilor noştri - angajaţii AFIR - acolo unde am considerat că ceva trebuie repus pe un cadru normal. În acest sens am avut toată deschiderea de la Autoritatea de Management a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru că altfel nu ajungeam la acest grad mare de absorbţie a fondurilor alocate. Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este una dintre cele mai performante instituţii publice din România care asigură gestionarea fondurilor europene.

Reporter: Aveţi un top trei al celor mai accesate fonduri sau al domeniilor de activitate în care s-au făcut cele mai multe proiecte din banii europeni?

George Chiriţă: Banii respectivi au fost împărţiţi pe mai multe măsuri, pe baza PNDR, unde s-a ţinut cont de cerinţele şi de ce ar fi nevoie pentru fermierii şi beneficiarii noştri. Dintre programele cele mai accesate, amintesc "Instalarea tinerilor fermieri" - unde am avut şi o submăsură pentru tinerii români care reveneau din Diaspora -, procesarea produselor agricole, procesarea produselor pomicole, achiziţiile de utilaje, etc..

Reporter: Din ceea ce ne-aţi spus mai sus, reţinem că, până la sfârşitul acestui an, vă doriţi să aveţi o absorbţie de 100% a fondurilor alocate...

George Chiriţă: Până la sfârşitul acestui an, ne aflăm încă în perioada de implementare a proiectelor pe cadrul financiar european multianual 2014-2020(+3), dar plăţile din fondurile alocate vor fi efectuate anul viitor şi chiar în primele luni ale anului 2025 pentru ce se va implementa până la finalul lui 2023, în ultimul trimestru. Nu suntem în întârziere cu plăţile către beneficiari, avem un cadru general şi am transmis şi către Comisia Europeană unde s-au întâmplat nişte depăşiri de termene, pe care le vom regla din mers pentru ca la sfârşitul anului 2025 să putem spune că PNDR a fost un succes şi ne dorim ca noul Plan Naţional Strategic (PNS) să înceapă cu dreptul.

5,8 miliarde euro pentru 38 de direcţii de finanţare din PNS

Reporter: Pentru că aţi amintit despre Planul Naţional Strategic, când vom avea apeluri de proiecte? Avem ghiduri lansate pentru PNS 2023-2027, care a fost aprobat cu o întârziere de peste un an?

George Chiriţă: Ghidurile respective sunt lansate de Autoritatea de Management din cadrul MADR. Trebuie să recunoaştem că au fost ceva întârzieri, dar majoritatea întârzierilor au fost cauzate de punerea la punct a anumitor detalii în urma discuţiilor cu consultanţii şi cu viitorii beneficiari. Reiterez că AFIR este o agenţie de plăţi, Autoritatea de Management fiind MADR, care întocmeşte şi îmbracă ghidurile în forma necesară pentru a fi prezentate viitorilor beneficiari.

Reporter: Cu toate acestea, când preconizaţi că vom avea semnate primele contracte de finanţare cu fermierii pe Planul Naţional Strategic?

George Chiriţă: Anul financiar 2023 îl închidem la 15 octombrie. Dacă ar fi posibil, noi sperăm ca în jurul acestei date să începem deja, pentru că viitorul an financiar va cunoaşte o implicare mai mare din partea noastră, deoarece avem un targhet asumat şi pe care suntem aproape să îl îndeplinim. Eu preconizez că în jurul datei de 15 octombrie vom începe să lucrăm efectiv la noul plan strategic, să primim cererile de finanţare şi să iniţiem tot procesul tehnic care priveşte aceste cereri. În noul Plan Naţional Strategic vom avea mai multe intervenţii. Vor fi intervenţia DR 30 - Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri, DR 12 - intervenţie în consolidarea exploataţiilor tinerilor fermieri instalaţi şi a fermierilor recent instalaţi în mediul rural. Fermele mici vor primi finanţare pe DR 14 - investiţii în fermele de mici dimensiuni, pe DR 20 va fi finanţată procesarea produselor agricole şi pomicole.

Reporter: Pe depozitare sunt alocate fonduri?

George Chiriţă: Avem pentru investiţii la procesare, unde există un subcapitol pentru investiţii în modernizare care se pot adresa şi depozitării. Limita maximă de finanţare pentru un astfel de proiect de modernizare este de 3 milioane euro. Pentru toate celelalte investiţii de înfiinţare o alocare bugetară maximă pe proiect de 7 milioane euro, iar pentru investiţiile mai complexe cum ar fi înfiinţarea unităţilor de procesare pentru sectoare şi industria de morărit şi uleiuri, nutreţuri combinate avem o alocare maximă de 10 milioane euro pe fiecare proiect. Menţionez că avem şi o creştere a sprijinului financiar maxim acordat instalării tinerilor fermieri, de la 40.000 euro la 200.000 pe proiect.

Reporter: Care este valoarea totală alocată pentru finanţarea PNS pe 38 de direcţii de intervenţie?

George Chiriţă: 5,8 miliarde euro. Se pare că această alocare nu este suficientă pentru cât ar avea nevoie beneficiarii noştri, dar fiind vorba despre un program care se întinde pe patru ani, iar ceilalţi 3 miliarde euro primiţi în perioada de tranziţie au făcut parte tot din cadrul financiar european multianual 2021-2027, ne vom închide în 2027 undeva pe 9,12 miliarde euro, ceea ce reprezintă o sumă consistentă, aproape egală cu aceea alocată în perioada 2014-2020.

150 milioane euro - totalul finanţării pentru IMM-urile neagricole din mediul rural

Reporter: Pe finanţarea actuală, se vor regăsi măsuri de sprijinire a atreprenorilor care derulează sau vor să deschidă o afacere non-agricolă în mediul rural?

George Chiriţă: Da. Pentru finanţarea investiţiilor neagricole avem intervenţia 29 pentru crearea şi dezvoltarea de astfel de activităţi, ce are alocat un buget de 150 milioane euro. Plafonul maxim de alocare per proiect este de 200.000 euro şi are o intensitate de 65%. După calendarul pe care l-am întocmit şi agreat cu Autoritatea de Management, estimăm că această intervenţie va fi lansată undeva în primul trimestru al anului 2024.

Reporter: Ce noutăţi avem în noul PNS?

George Chiriţă: DR 12 - intervenţie în consolidarea exploataţiilor tinerilor fermieri instalaţi şi a fermierilor recent instalaţi, ce este finanţată cu un buget total de 170 milioane euro şi o valoare a sprijinului public per proiect de 200.000 euro. Prin această măsură am încercat să acoperim nevoia de finanţare a tânărului fermier, care pe fosta intervenţie 30 din perioada 2014-2020 a venit, s-a instalat în mediul rural, dar are nevoie în continuare de sprijin din banii europeni pentru consolidarea fermei respective. Beneficiari pot fi persoanele cu vârsta de maximum 45 de ani la momentul depunerii cererii de finanţare.

Reporter: În toate finanţările despre care ne-aţi vorbit sunt eligibile şi costurile privind consultanţa şi la ce procent maxim se pot ridica ele? Pentru că nu toţi fermierii, procesatorii sau antreprenorii ştiu să întocmească un plan de afaceri sau un plan de investiţii pentru a primi finanţarea europeană şi de aceea mulţi dintre ei apelează la firmele de consultanţă.

George Chiriţă: Pe toate finanţările pentru intervenţiile din Planul Naţional Strategic sunt eligibile cheltuielile privind consultanţa în cuantum maxim de 5% din valoarea proiectului, ceea ce reprezintă o sumă rezonabilă.

Reporter: Când vor fi lansate primele apeluri de proiecte sau când va avea loc consultarea publică pentru lansarea acestora?

George Chiriţă: Toate direcţiile de intervenţie pe care vi le-am spus mai sus se află în consultare publică şi urmează să lansăm apelurile de proiecte în această toamnă. Consultarea publică durează 15 zile de la data publicării pe site. În 15 august noi am încheiat consultările pentru intervenţii în sectorul zootehnic, modernizarea infrastructurii, etc.

AFIR mai are nevoie de angajarea a peste 200 de persoane

Reporter: Pentru câte dintre direcţiile de intervenţie sunteţi pregătiţi să lansaţi în această toamnă apeluri de proiecte?

George Chiriţă: Dintr-un total de 38 de direcţii de intervenţie, am încheiat consultările pentru 9 şi în curând putem lansa sesiunile de apeluri de proiecte pentru acestea. În afara acestor măsuri mai avem nişte scheme, dintre care doresc să exe- mplific una, mai ales că se încheie sesiunea de consultare publică. Este vorba despre ghidul solicitantului pentru îmbunătăţirea infrastructurii liceelor agricole cu profil preponderent agricol. Împreună cu Ministerul Educaţiei ne dorim ca prin această schemă de finanţare să aducem un plus acestor licee de profil care pregătesc viitorii specialişti.

Reporter: Foarte multe proiecte, foarte multe intervenţii, dar timp scurt de muncă, doar patru ani pen-tru implementare (2023-2027) în care trebuie să faceţi şi verificări. Este suficient personalul pe care îl aveţi acum în cadrul AFIR pentru a avea succes în implementarea PNS?

George Chiriţă: AFIR are 1800 de posturi, din care sunt vacante în acest moment peste 200 de posturi. Odată cu celelalte trei scheme adicacente PNS, dintre care v-am specificat-o pe aceea privind liceele agricole, încărcătura pe fiecare salariat, pe fiecare expert din cadrul Agenţiei o să fie mai mare. Cu siguranţă este nevoie, ţinând cont de volumul de muncă în plus şi de cerinţele pe care le avem din partea Comisiei Europene, ca AFIR să îşi consolideze numărul angajaţilor, mai ales că un expert pe fonduri europene nu poţi să îl formezi într-o zi, două sau trei. Noilor angajaţi ai Agenţiei le trebuie o perioadă în care trebuie efectiv să se adapteze, să înveţe şi să vadă despre ce este vorba în cadrul procedurilor pe care AFIR le are. Noi am prevăzut întotdeauna în bugetul anual al Agenţiei cheltuieli pentru formarea angajaţilor pe diferite măsuri. Avem trei direcţii tehnice la care experţii noştri lucrează, vorbim despre un transfer de cunoştinţe şi de fiecare dată la apariţia unei noi măsuri de sprijin experţii noştri sunt chemaţi să îşi verifice cunoştinţele, să şi le consolideze şi să facă faţă noilor provocări în privinţa noilor intervenţii.

Reporter: Ce aşteptări aveţi pentru următorii ani în privinţa activităţii instituţiei pe care o conduceţi?

George Chiriţă: Ne dorim să facem în continuare performanţă la AFIR în absorbţia fondurilor europene destinate fermierilor şi mediului rural, în gestionarea eficientă a acestor fonduri. În cei 22 de ani de când lucrăm pe fonduri europene nerambursabile, ne-am concentrat pe susţinerea agriculturii şi zonelor rurale, am oferit finanţare, sprijin financiar şi sprijin tehnic pentru proiectele care contribuie la creşterea economică, la crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea calităţii vieţilor comunităţilor locale.

Reporter: Vă mulţumim!

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb