SUPLIMENT IC&T "Companiile vor marşa din ce în ce mai mult pe zona de securitate cibernetică şi pe soluţii dedicate"

Ziarul BURSA #Companii #IT / 30 mai 2022

Mircea Barroso

Mircea Barroso

(Interviu cu Mircea Barroso, Head of B2B Marketing Orange Business Services)

În acest an, companiile vor marşa din ce în ce mai mult pe zona de securitate cibernetică şi pe soluţii dedicate, este de părere Mircea Barroso, Head of B2B Marketing Orange Business Services. Acesta ne-a spus, într-un interviu: "Nu va dis­părea din orizontul lor de preocupări modul în care angajaţii îşi vor desfăşura activitatea, iar soluţiile de lucru colaborativ vor fi în continuare în top. Mai mult, rezilienţa se va putea obţine şi prin îmbrăţişarea celor mai noi tehnologii, care au rolul de a revoluţiona segmentul de B2B şi de a-l face mai competitiv şi mai agil, iar o astfel de tehnologie este 5G, o inovaţie în materie de conectivitate cu soluţii dezvoltate peste această tehnologie pentru liniile de producţie, medicină, automotive, utilităţi sau transporturi".

Reporter: Ne aflăm la graniţa dintre pandemie şi război. Cum afectează acest context sectorul dumneavoastră de activitate?

Mircea Barroso: După doi ani de incertitudini, cu un mediu socio-economic în continuă schimbare, ne aflăm în mijlocul unei crize care perturbă afacerile şi aduce noi presiuni. Pandemia a generat probleme legate de lanţul de aprovizionare la nivel global, care afectează toţi jucătorii economici. Noul context reaşază fluxul de mărfuri şi aduce noi provocări în furnizarea de bunuri şi echipamente.

Adopţia de tehnologie continuă într-un ritm accelerat, atât în sectorul public, cât şi în cel privat, o tendinţă care se păstrează încă din 2020. Bineînţeles, resimţim şi noi efectele, având un volum mai mare de solicitări în Orange Business Services România. În zona de conectivitate, am făcut eforturi atât pentru extinderea reţelei, cât şi pentru dezvoltarea capacităţii acesteia. În ceea ce priveşte soluţiile IT&C, am venit în sprijinul partenerilor B2B cu soluţii de securitate cibernetică, de infrastructură cloud, dar şi de servicii profesionale - acolo unde am văzut o creştere a cererii, şi de lucru colaborativ, pentru ca angajaţii să poată lucra, în continuare, la distanţă.

Reporter: Ultima perioadă a fost marcată de o serie de atacuri cibernetice îndreptate împotriva mai multor instituţii importante din ţara noastră. Ce măsuri de siguranţă aţi abordat, în acest context?

Mircea Barroso: 2022 va fi un an în care maturitatea companiilor în ceea ce priveşte implementarea măsurilor de securitate cibernetică va fi la un nivel aşa cum nu am văzut până acum, deoarece contextul o cere. Mutarea activităţii companiilor şi instituţiilor publice în online, dar şi conflictul de la graniţele ţării au crescut vulnerabilităţile.

Este important să avem toate punctele de contact cu mediul digital extern acoperite şi securizate - fie că vorbim despre e-mail, despre reţeaua fixă de internet sau de dispozitive, ar trebui să existe o soluţie completă care să ofere protecţie.

De aceea, am venit în întâmpinarea clienţilor noştri cu o serie amplă de soluţii Orange Business Services, precum Business Internet Security, soluţia ce protejează de atacurile cibernetice informaţiile transmise pe internet, precum şi datele companiei şi ale angajaţilor, atunci când aceştia accesează internetul, soluţia Mobile Device Management, ce permite administrarea de la distanţă a dispozitivelor companiei puse la dispoziţia angajaţilor, soluţia de securitate Bitdefender GravityZone Cloud MSP Security, bazată pe tehnologii de reducere a suprafeţei de atac, de prevenţie şi detecţie pentru a oferi protecţie mediilor fizice, virtuale şi hibride, sau soluţia Disaster Recovery, care oferă o replică funcţională şi actualizată în cloud a infrastructurii şi aplicaţiilor de business, în orice circumstanţe, chiar şi în cazul dezastrelor naturale.

Reporter: Care sunt oportunităţile aduse de criza sanitară pentru sectorul pe care activaţi?

Mircea Barroso: Soluţiile de productivitate şi colaborare de la distanţă între angajaţi au continuat să se dezvolte într-un ritm accelerat.

O altă zonă dinamică în IT&C în 2021 a fost cea de cloud, unde creşterea a fost de 25% faţă de anul trecut. De altfel, cererea de cloud computing a crescut cu 5% în 2021 la nivel european, ajungând la 41% procentul de companii care au folosit soluţii în 2021 în Europa, potrivit Eurostat. Procesarea şi stocarea datelor în cloud a crescut, iar aici am văzut o creştere mai mare în colocarea de echipamente fizice în centre de date. De menţionat că şi vocea fixă se mută în cloud, cu o dezvoltare remarcabilă a soluţiilor virtualizate de call center şi contact center.

Securitatea cibernetică este poate cea mai importantă tendinţă pe care o urmărim, atât din punct de vedere al complexităţii atacurilor şi coordonării acestora, cât şi ca evoluţie a adopţiei de soluţii pentru protejarea companiilor.

Reporter: În plină pandemie, Orange a achiziţionat divizia fixă a Telekom. Ce aşteptări aveţi în urma acestei tranzacţii?

Mircea Barroso: Da, aşa este, pe 30 septembrie 2021, Orange a finalizat achiziţia pachetului majoritar de acţiuni Telekom Romania Communications, redenumită Orange Romania Communications. Condiţiile din pandemie au făcut ca un proces de o asemenea complexitate să aducă şi mai multe provocări, dar privind în urmă ne bucurăm de reuşite şi de soluţiile inovatoare pe care le-am găsit pe parcurs.

Tranzacţia accelerează strategia Orange de a fi prima alegere pentru servicii convergente în România şi aduce oportunităţi în dezvoltarea zonei de soluţii IT&C.

Suntem la opt luni de la tranzacţie, iar clienţii noştri rezidenţiali beneficiază, deja, de prima ofertă comună de servicii fix-mobil, Orange şi Orange Romania Communications, în timp clienţii business au la dispoziţie un portofoliu mai variat de soluţii de securitate cibernetică, cloud, smart city şi servicii profesionale, precum şi o echipă extinsă de specialişti şi consultanţi IT&C, cu acces la una dintre cele mai bune şi extinse infrastructuri fixe şi mobile din România.

Azi, Orange Business Services este jucător-cheie pe piaţa de servicii de data center din România, cu cinci centre de date în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Braşov.

Reporter: Aţi declarat că intenţionaţi să deveniţi cel mai mare jucător de pe piaţa de servicii integrate IT&C, securitate cibernetică şi de centre de date din România. Ce investiţii urmează să faceţi în acest sens?

Mircea Barroso: Prin alăturarea ecosistemului de parteneriate şi de soluţii Orange Romania Communications, Orange Business Services a devenit unul dintre cei mai importanţi furnizori şi integratori de tehnologie pentru sectoarele public şi privat din România. De altfel, experienţa duală, ca operator şi integrator de soluţii IT&C, ne oferă o poziţie unică pe piaţă, prin care ajutăm clienţii să aibă un impact pozitiv în afacerile lor sau în administraţiile publice locale.

În cei 25 de ani de prezenţă în România, Grupul Orange a investit până la 4 miliarde de euro. După alăturarea operatorului de servicii fixe Orange Romania Communications, îşi va majora investiţiile locale anuale la peste 200 de milioane de euro, cu scopul de a extinde reţelele fixe şi mobile la nivel naţional.

Reporter: Cum a evoluat piaţa din punct de vedere al resursei umane? Cum se descurcă Orange în acest segment?

Mircea Barroso: Noul Orange, căruia recent i s-a alăturat operatorul de servicii fixe Orange Romania Communications, are acum peste 6000 de angajaţi. În divizia locală de B2B avem acum peste 1000 de colegi cu expertiză în soluţii de conectivitate şi IT&C. Totodată, la nivel de competenţe tehnice avem o legitimitate excelentă în faţa clienţilor B2B, având zeci de experţi IT&C cu 500 de certificări de la 30 de vendori.

Reporter: Ce tipuri de servicii/produse aţi vândut cel mai mult în ultimul an (pe ce s-a axat cu preponderenţă cererea)?

Mircea Barroso: Aşa cum am spus mai devreme, contextul a generat o creştere a cererii pentru soluţii de securitate cibernetică, cloud şi lucru colaborativ, însă conectivitatea stă la baza digitalizării companiilor şi as vrea să ne uităm mai atent spre 4G, 5G ori IoT.

Mircea Barroso: În mod tradiţional, cererea pentru 4G este mai mare în rândul companiilor mici şi mijlocii, unde flexibilitatea este foarte importantă, iar fibra este în continuare soluţia preferată pentru conectarea sediilor principale ale companiilor mari. Soluţiile de conectivitate fixă prin 5G au avut o cerere peste aşteptări, iar feedbackul clienţilor este foarte bun. La sfârşitul lui 2021, am anunţat disponibilitatea XGSPON în Bucureşti şi parţial în Constanţa, cu viteze de până la 10 Gbps prin fibră.

Acoperim acum întreaga ţară cu servicii IoT low power, făcând posibile soluţii care nu puteau fi susţinute eficient prin conectivitate obişnuită. Ne concentrăm pe LTE-M, însă suntem singurul operator care are in portofoliu toate soluţiile relevante în piaţă, incluzând LoRaWAN şi NB-IoT. LTE-M este o tehnologie capabilă să conecteze dispozitive şi senzori direct la reţeaua 4G, cu un consum de energie mult redus, fără a mai fi necesară utilizarea unui gateway. Printre cele mai frecvente domenii de utilizare se numără citirile de consum automate (contoare inteligente), aplicaţiile de asset tracking (monitorizarea parcului auto) şi conectarea de senzori cu densitate redusă.

Reporter: Cum credeţi că va evolua piaţa în acest an şi cum vor reuşi companiile să fie reziliente în contextul actual, când ne aflăm între pandemie şi război?

Mircea Barroso: În acest an, companiile vor marşa din ce în ce mai mult pe zona de securitate cibernetică şi pe soluţii dedicate, căci şi-au dat seama că au nevoie de metode solide prin care să ră­mână în siguranţă online. Nu va dispărea din orizontul lor de preocupări modul în care angajaţii îşi vor desfăşura activitatea, iar soluţiile de lucru colaborativ vor fi în continuare în top. Mai mult, rezilienţa se va putea obţine şi prin îmbrăţişarea celor mai noi tehnologii, care au rolul de a revoluţiona segmentul de B2B şi de a-l face mai competitiv şi mai agil, iar o astfel de tehnologie este 5G, o inovaţie în materie de conectivitate cu soluţii dezvoltate peste această tehnologie pentru liniile de producţie, medicină, automotive, utilităţi sau transporturi.

Reporter: Mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb