SUPLIMENT TABAC ANV a capturat, anul trecut, peste 145 milioane de ţigări
Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 21 februarie 2011
În ultima vreme, toate instituţiile statului implicate în procesul de combatere a contrabandei, cum ar fi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, Autoritatea Naţională a Vămilor, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei Române, derulează acţiuni de depistare a produselor comercializate ilicit. Aceste acţiuni sunt realizate atât separat, de fiecare structură în parte, cât şi în colaborare. Reprezentanţii acestor instituţii ne-au furnizat date care nu seamănă, întrucât unele reflectă activitatea proprie a structurii respective, iar altele reprezintă rezultatele realizate de instituţia în cauză, în colaborare cu alte structuri din domeniu.
Angajaţii Autorităţii Naţionale a Vămilor (ANV) au capturat, anul trecut, peste 145 de milioane de ţigări, depistate în cadrul unui număr de 5.926 de cazuri de comerţ ilicit cu astfel de produse, după cum ne-au precizat reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Potrivit acestora, în ultimii ani, a fost constatată o diversificare a modului în care se face contrabanda cu ţigări. Astfel, în anul 2010 au cres-cut semnificativ cazurile în care au fost descoperite ţigări introduse ilegal în ţară, de la 2.196 de cazuri în 2009 şi, respectiv 2.068 de cazuri în 2008 la aproape 6000 de cazuri, anul trecut. În acelaşi timp, potrivit ANAF, numărul total de ţigări capturate nu se diferenţiază foarte mult faţă de anii precedenţi, ceea ce conduce la concluzia că fenomenul contrabandei cu ţigări s-a îndreptat către traficarea unor cantităţi mici de ţigarete, la perioade mai scurte de timp.
Angajaţii ANAF derulează atât operaţiuni proprii de depistare şi capturare a ţigărilor de contrabandă, cât şi în colaborare cu poliţiştii de frontieră, care, la rândul lor, au şi acţiuni proprii în domeniu, ne-au explicat sursele citate.
Potrivit acestora, şi Garda Financiară desfăşoară acţiuni în vederea combaterii contrabandei cu ţigări. În tabelul de mai jos sunt prezentate datele puse la dispoziţie de ANV, care, după cum ne-au spus reprezentanţii acesteia, reflectă doar capturile proprii făcute de ANV.