SUPLIMENT TABAC - ÎN UE 300 milioane dolari pentru combaterea contrabandei

A.A.
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 21 februarie 2011

Imperial Tobacco Limited (ITL) va efectua plăţi totale de 300 de milioane de dolari (207 de milioane euro), în decursul următorilor 20 de ani, către Comisia Europeană şi statele membre UE, pentru combaterea comerţului ilicit de produse din tutun.

În conformitate cu acest acord cu forţă juridică obligatorie, ITL va colabora cu Comisia Europeană, cu Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) şi cu autorităţile statelor membre responsabile cu aplicarea legii în lupta împotriva ţigărilor contrafăcute şi de contrabandă.

Iniţiativă ar trebui să îmbunătăţeas-că în mod semnificativ eforturile UE de combatere a comerţului ilicit cu tutun care privează UE şi statele membre până la 10 miliarde de euro anual, potrivit estimărilor.

José Manuel Barroso, preşedintele Comisiei Europene, a declarat: "Salut acest acord important care va contribui la protejarea intereselor financiare ale UE şi ne va consolida forţele în lupta împotriva ţigărilor contrafăcute şi de contrabandă."

Comisarul pentru impozitare şi uniune vamală, audit şi antifraudă, Algirdas ©emeta, a declarat: "Suntem cu toţii - guverne, consumatori şi întreprinderi legitime - victimele produselor contrafăcute şi de contrabandă. Acordul semnat cu Imperial Tobacco va trimite un puternic semnal disuasiv infractorilor care fac trafic cu ţigări şi ne va mări în mod semnificativ şansele de eradicare a acestei activităţi ilicite".

Potrivit UE, contrafacerea şi alte forme de contrabandă creează un lanţ de aprovizionare paralel ilegal care subminează lanţurile de distribuţie legale şi reprezintă o concurenţă neloială pentru produsele autentice distribuite pe căi legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb