Supraimpozitarea traderilor n-a pus capăt haosului din piaţa energiei

CRISTIAN DOGARU
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 septembrie 2022

Supraimpozitarea traderilor n-a pus capăt haosului din piaţa energiei

Deşi sunt supraimpozitaţi, traderii din energie nu par dispuşi să lase la preţ, iar furnizorii nu mai găsesc energie în piaţa liberă decât peste preţul compensat de Guvern.

După primul puseu de creştere a preţurilor, am avut ordonanţa de urgenţă care plafona preţurile la consumatorul casnic şi micile companii şi lăsa statul să compenseze furnizorii pentru diferenţa dintre preţul pieţei şi preţul plafonat.

Efectul? Piaţa internă a dus preţul energiei electrice la peste 800 euro/Mwh la un moment dat, un record şi pentru piaţa europeană de energie, astfel încât autorităţile au încearcat să schimbe strategia şi să influenţeze mecanismul formării preţului de echillibru între cerere şi ofertă.

Aşa că avem acum o formă modificată a primei ordonanţe, prin care se limitează profitul traderilor la 2%, tot ce depăşeşte acest procent urmând să fie direcţionat spre un Fond de tranziţie energetică sub forma taxei de solidaritate. La pachet, avem şi impunerea unui plafon de 1.300 de lei/Mwh pentru decontarea operaţiunilor efectuate de furnizori. Cu alte cuvinte, Electrica, Enel, E.ON etc. sunt determinate să nu ofere mai mult traderilor. În plus, impozitarea profiturilor pentru exporturile de energie ajunge la 100%.

A funcţionat? La mai bine de trei săptămâni de la intrarea în vigoare a ordonanţei modificate am spune că mai degrabă nu.

Cu toate aceste noi reglementări, suntem pe media UE în ceea ce priveşte piaţa pentru ziua următoare. Cotaţiile pentru 23 septembrie erau, de pildă, de 391 euro/Mwh în România, ca şi în Bulgaria, 399 euro în Franţa, 368 euro în Germania, 409 în Grecia şi Slovenia, 385 euro în Ungaria, 362 euro/Mwh în Austria etc.

Faptul că, în ciuda unui plafon de preţ la achiziţiile pentru furnizori şi cu supraimpozitarea traderilor aplicată, preţurile nu coboară măcar până la nivelul din Polonia (201 euro/Mwh) ar trebui să ne dea de gândit. Ce nu merge de această dată?

Un posibil răspuns este că supraimpozitarea profiturilor poate determinia ascunderea acestora. Traderii, firme de apartament în multe cazuri, pot scoate bani din firmă nu doar sub formă de dividende, ci şi prin salarii grase, contracte de consultanţă cu prietenii, achiziţii imobiliare sub formă de investiţii (apoi firma se vinde cu tot cu activele valoroase) etc.

Suplimentar, spre deosebire de forma iniţială a ordonanţei, actuala formă riscă să bage direct în faliment furnizorii. Cel puţin iniţial aceştia îşi recuperau banii de la stat, fie şi cu o întârziere mare (care costă la rândul ei, pentru a putea funcţiona traderii luau credite şi dobânzile nu sunt mici acum), dar acum, cu plafonul de 1.300 lei/Mwh impus pentru compensarea achiziţiilor şi în condiţiile în care preţurile nu coboară sub acest prag, furnizorii se văd obligaţi fie să se retragă din piaţă, fie să nu mai prelungească unele contracte pentru clienţi importanţi.

Deci dezindustrializarea economiei şi falimente printre furnizori, mai întâi la jucătorii mici cu trecerea clienţilor acestora la furnizorii de ultimă instanţă şi apoi posibil chiar şi la furnizorii de ultimă instanţă, dacă mai trec nişte luni în acest ritm (Electrica funcţionează deja cu capital împrumutat, cash flow-ul este negativ).

Ovidiu Demetrescu, consultant pe probleme de energie, este de părere că noua ordonanţă a distorsionat şi mai mult piaţa, iar tranzacţiile au migrat şi mai mult spre PZU: "Adică mai rău ca înainte. În opinia mea, doar o reglementare a preţurilor pentru o anumită perioadă mai poate salva lucrurile. Altfel, riscăm să punem economia în genunchi, e un pericol iminent. Ce se întâmplă dacă furnizorii dau faliment? Îşi pune cineva întrebarea asta?"

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. E o masura tembela - ca sa supraimpozitezi un profit, acesta trebuie mai intai incasat de la cineva.

    Cine e acel cineva? Fraierii cu facturile umflate, cine sa fie? 

    Statul isi asuma un rol socialist din banii colectati cu japca de la oameni de catre corporatii.

    Ca sa fie o masura corecta preturile trebuie plafonate si profiturile limitate la maxim 10% in toata economia astfel incat sa nu castige nimeni decat un minim.  

    In fascism statul si corporatiile conlucreaza. Statul ia bani de la populatie si il da corporatiilor. La fel si acum. Statul ia bani de la populatie prin intermediul corporatiilor care sunt supraimpozitate, in acelasi timp statul da bani de la buget corporatiilor pentru plafonari, compensari. Rezultat, bugetul statului castiga, corporatiile castiga, gloata plateste.

    argumentatia este falsa. OUG119 lasa la dispozitia traderilor 2% din profitul aferent vanzarii peste media pretului de achizitie. de aceea, vorbim despre o marja bruta de fapt, din care traderii urmeaza sa isi scada alte cheltuieli si astfel sa determine profitul impozabil cu cota de 16%. deci ei vor suporta "salariile grase" etc. din acei 2%. achizitia de imobile nu este cheltuiala si nu se deduce pentru nici o companie din Romania, este considerata capex si se supune calcului deprecierii anuale, astfel incat doar cheltuiala cu deprecierea se deduce la calculul profitului impozabil. daca cumva traderii au inteles altceva din OUG, au o problema mare

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb