SURSE: MINISTERUL ENERGIEI NU ŞI-A RESPECTAT ÎNŢELEGEREA CU FP Bogdan Badea, noul preşedinte al Directoratului Hidroelectrica

A.A.
Piaţa de Capital / 5 iulie 2017

Bogdan Badea

Bogdan Badea

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a numit, astăzi, un nou Directorat, format din Bogdan Badea, preşedinte, Mihai Bratu şi Mihai Zdru, membrii, potrivit unor surse din piaţă.

Bogdan Badea este fost secretar de stat la Ministerul Energiei, Mihai Zdru este fost director Transelectrica, iar Marian Bratu este Manager la Departamentul Mentenanţă Hidroelectrica.

Se pare că, prin schimbarea executivilor anteriori, Ministerul Energiei şi-a încălcat înţelegerea cu acţionarul minoritar Fondul Proprietatea, susţin voci din piaţă.

Luni, acţionarii Hidroelectrica - Ministerul Enegiei (80%) şi FP (20%) - s-au întrunit de urgenţă, cu un cvorum de 100%, şi au decis completarea Consiliului de Supraveghere (CS), prin cooptarea lui Karoly Borbely şi a lui Radu Spiridon Cojocaru.

Compania se afla în blocaj, în condiţiile în care rămăsese, din 25 iunie, fără conducere executivă, iar CS-ul nu se putea întruni, din cauză că rămăsese în cinci membri, după demisiile lui Dorin Liviu Nistoran şi Gheorghe Gabriel Gheorghe, iar reprezentanta FP Oana Truţă lipsea de la şedinţe.

Oana Truţă chiar demisionase din CS, dar a fost renumită, în ocazia AGA de luni. Unele surse susţin că, pentru a obţine participarea FP la AGA şi deblocarea situaţiei de la Hidroelectrica, Ministerul ar fi promis păstrarea fostului Directorat, condus de Ovidiu Agliceru.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Foarte bine.

    Petronel , Tudor si Agliceru ii raportau doar Doamnei Truta , de Ministerul Energiei proprietarul majoritar uitasera.

    Succes 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8074
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2778
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8878
Gram de aur (XAU)Gram de aur420.3419

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb