Surse: Rusia vrea să vândă 7,6% din "Sberbank", în septembrie

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 30 mai 2012

Guvernul rus intenţionează să vândă 7,6% din "Sberbank", cea mai mare bancă din ţară, cel mai devreme în luna septembrie, premierul Dmitri Medvedev urmărind să accelereze programul de privatizare, conform unor surse apropiate situaţiei. Acestea spun că noul calendar al vânzării activelor de stat ar putea fi aprobat în cadrul şedinţei de guvern din 31 mai.

Alexander Bazian, purtător de cuvânt al "Sberbank", a refuzat să facă vreo declaraţie cu privire la calendarul privatizării.

Guvernul de la Moscova, care deţine 57,6% din "Sberbank" prin intermediul băncii centrale (Bank Rossii), a amânat de mai multe ori vânzarea unei părţi din această cotă, din cauza turbulenţelor de pe pieţele financiare. Iniţial, vânzarea a fost prevăzută pentru luna septembrie 2011.

În ianuarie, prim-vicepreşedintele Bank Rossii, Alexei Uliukaiev, declara că guvernul voia să obţină un preţ apropiat de 100 de ruble pe o acţiune "Sberbank" înainte să lanseze oferta de vânzare. Ieri dimineaţă, un titlu al băncii era cotat la peste 80 de ruble.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb