Symmetrica, afaceri de aproape 10 milioane de euro în primul semestru

Andrei Stan
Companii / 11 iulie 2016

Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica

Sebastian Bobu, director executiv Symmetrica

Producătorul sucevean de pavele şi borduri Symmetrica a raportat, în prima jumătate a acestui an, afaceri de 44,4 milioane de lei (aproximativ 9,7 milioane de euro), în creştere comparativ cu perioada similară din 2015, potrivit unui comunicat al companiei trimis redacţiei.

În primele şase luni, compania a realizat vânzări care însumează aproximativ 1,5 milioane de metri de produse.

"Majorarea livrărilor către segmentul privat, mai ales pe zona rezidenţială, susţinută şi de lansarea de noi game de produse adaptate cerinţelor pieţei, a avut un impact pozitiv în business-ul companiei în primele şase luni din acest an. Investiţiile private - atât rezidenţiale, cât şi non-rezidenţiale - au fost cele care au reuşit în această perioadă să compenseze lipsa proiectelor cu fonduri publice şi estimăm că acest trend va fi susţinut până la finele anului", a declarat Sebastian Bobu, director executiv al Symmetrica.

Acesta a precizat că principalele probleme pe care le-a întâmpinat Symmetrica în prima jumătate a anului au fost legate de termenele de încasare a lucrărilor cu fonduri bugetare şi scăderea numărului de proiecte de infrastructură scoase la licitaţie, alături de veşnica problemă a lipsei de forţă de muncă calificată, mai ales pe segmentul de montaj.

Bobu estimează că piaţa de pavele şi borduri a raportat un avans de circa 10% în prima parte a anului, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. În acest fel, segmentul prefabricatelor mici a evoluat în linie cu întreaga piaţă de construcţii.

Symmetrica mizează pe un avans cu 5% al afacerilor în acest an, comparativ cu 2015, atât în valoare, cât şi în volum, până la circa 91,5 milioane de lei (20,3 milioane de euro).

Anul trecut, afacerile companiei s-au ridicat la 87 de milioane de lei (19,5 milioane de euro), o creştere de 17% faţă de 2014.

Symmetrica este o companie românească, producătoare de pavele, borduri şi rigole vibropresate pietonale şi carosabile, într-o gamă variată de forme şi culori. Aceasta a fost înfiinţată în 1994 de Florentina-Mihaela Stanciu (60% din acţiuni) şi Florin-Cristinel Stanciu (40% din acţiuni).

Compania a fost înfiinţată în 1994 şi deţine cinci fabrici, în Suceava, Iaşi, Giurgiu, Braşov şi în localitatea Cociu din Bistriţa-Nă­săud (unde anul trecut compania a investit 1,5 milioane de euro pentru a construi o nouă linie de producţie).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb