SYMMETRICA: Piaţa de pavele va creşte cu 3% în 2021 la circa 165 milioane de euro

G.U.
Companii #Construcţii / 25 august 2021

Piaţa de pavele va creşte cu 3% în 2021 la circa 165 milioane de euro

Piaţa locală de pavele şi borduri va raporta un avans cu circa 3% în 2021, până la circa 165 milioane de euro, comparativ cu anul precedent, fiind puternic impactată de creşterile de preţuri ale materiei prime şi energiei, informează Symmetrica, liderul pieţei locale de pavele şi borduri vibropresate şi cel mai mare producător autohton, într-un comunicat de presă remis redacţiei.

Potrivit companiei, anul trecut piaţa de pavele şi borduri a crescut cu circa 14% comparativ cu 2019, ajungând la o valoare de circa 160 milioane de euro. În ciuda situaţiei determinate de pandemia de Covid-19, segmentul amenajărilor exterioare nu a fost afectat, din contră, tot mai mulţi români s-au orientat către proiecte de renovare, în timp ce piaţa de construcţii, per total, s-a majorat, informează compania.

"Cererea de produse a crescut într-un mod alert în 2020, fiind impulsionată de majorarea volumului de lucrări în mediul privat, dar şi de finalizarea unor lucrări cu fonduri bugetare. O creştere importantă s-a putut observa şi pe segmentul DIY, unde livările au fost mai mari cu procente de 2 cifre. Astfel, per total, estimăm că în 2020 piaţa de pavele şi borduri a avut un volum de 30 mil. unităţi(mp,ml,buc), mai mare cu 10% comparativ cu 2019", a declarat Sebastian Bobu, Director Executiv Symmetrica.

În ceea ce priveşte evoluţia sectorului în prima parte a acestui an, reprezentantul Symmetrica estimează că piaţa a stagnat, menţinându-se la acelaşi nivel cu perioada similară a anului trecut. Acest lucru a fost determinat de blocarea proiectelor de infrastructură din lipsă de fonduri, dar şi de creşterea importantă a preţurilor la materii prime, se menţionează în comunicat.

"În ultima jumătate de an am înregistrat creşteri de preţ de până la 30% a agregatelor minerale, de cca. 10% a cimentului şi de peste 50% a energiei electrice. Toate aceste majorări nu au putut fi absorbite de preţurile produselor şi, drept urmare, s-au reflectat în evoluţia pieţei per total. Fiind o piaţă puternic concurenţială, majorarea preţurilor pentru produsele finite a fost foarte mică, mult sub cea a celor de producţie", a mai spus Sebastian Bobu.

Ţinând cont de aceste aspecte, dar şi de stagnarea investiţiilor care se află în desfăşurare fără a avea finanţări suficiente, reprezentantul Symmetrica estimează că piaţa de profil va avea un avans minim, de până în 3%, în acest an, ajungând la 165 milioane de euro.

Potrivit sursei citate, piaţa locală de pavele este dominată, în proporţie de peste 70%, de jucători locali, Symmetrica fiind lider, atât din punct de vedere al volumelor, cât şi în ceea ce priveşte acoperirea geografică prin cele şapte unităţi de producţie.

Din totalul pieţei de profil, cca. 40% din volumele de produse sunt direcţionate către proiectele de infrastructură, în timp ce 25% merg către cele logistice şi industriale. Segementul rezidenţial, inclusiv cel al magazinelor de materiale de construcţii şi DIY, reprezintă 35% din totalul pieţei de profil.

Raportat la proiectele rezidenţiale, trendul pieţei este de creştere a cererii pentru produse de calitate superioară, cu design şi culori deosebite. În ceea ce priveşte însă cele mai noi inovaţii pe piaţa de profil, Symmetrica estimează că ultima perioadă a adus îmbunătăţiri la nivelul producţie în direcţiile creşterii rezistenţei produselor, tratării speciale a suprafeţelor şi a mixurilor de culoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb