Cel puţin 510 persoane au fost rănite, dintre care 183 au fost spitalizate în unităţi de terapie intensivă, în urma unui incident produs la un parc acvatic de distracţii din Taiwan, informează CNN.
Potrivit sursei citate, cel puţin opt persoane se află în stare critică, în timp ce 43 de oameni au fost externaţi după ce au primit tratament.
Incidentul s-a produs, sâmbătă seară, în parcul Formosa Fun Coast, după ce o "pudră inflamabilă" a luat foc deasupra unei scene în timpul unei petreceri.
''Explozia şi incendiul au fost provocate de jeturile de pulbere. Aceasta s-ar fi putut declanşa de la căldura spoturilor luminoase de pe scenă'', a explicat un purtător de cuvânt al pompierilor din localitatea New Taipei.
Potrivit responsabililor parcului, explozia s-a produs în timpul unei petreceri intitulate "Color Play Asia", care a fost organizată de o firmă ce închiriase spaţiu în cadrul parcului de distracţii.
Explozia a avut loc în timp ce sute de persoane se aflau în parcul de distracţii acvatice ''Formosa Fun Coast'', din localitatea situată în apropiere de capitala taiwaneză.
Televiziunea locală a arătat imagini cu scena în flăcări şi cu o mulţime ce încerca să fugă, oamenii fiind îmbrăcaţi doar în costume de baie şi acoperiţi de pulbere colorată.
Flăcările au fost stinse la scurt timp, însă sute de persoane au fost rănite.