Ţara noastră va organiza Campionatul Mondial de handbal feminin tineret din 2020

Sport / 11 noiembrie 2017

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Campionatul Mondial de handbal feminin tineret din 2020 va fi organizat în ţara noastră, la Bucureşti şi la Braşov, decizia fiind luată, astăzi, de delegaţii la Congresul Ordinar al IHF, din Antalya.

Înaintea votului a avut loc şi un schimb de replici între şeful FRH, Alexandru Dedu, şi preşedintele IHF, Hassan Moustafa, pe tema taxei zilnice de participare la competiţie, cifrată la 125 de franci elveţieni, informează news.ro.

Prezentarea candidaturii României a fost făcută în şedinţa Congresului din Antalya de preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, care este însoţit la reuniune şi de vicepreşedinţii Steluţa Luca şi Daniel Georgescu.

Acordarea organizării CM2020 către România a fost amânată câteva minute, după ce preşedintele IHF, Hassan Moustafa, l-a întrebat pe Alexandru Dedu, după prezentare, care sunt costurile zilnice de participare per fiecare membru de delegaţie. "Trebuie ca reprezentanţii Congresului să ştie aceste lucruri, pentru că Mondialele nu sunt doar pentru ţări bogate. E nevoie de sprijin şi suport pentru toate naţiunile, inclusiv din partea organizatorilor", a spus Moustafa.

Şeful FRH nu a ştiut răspunsul din memorie, precizând că a trimis informaţiile prin dosarul de candidatură şi a cerut câteva minute pentru a-l consulta, astfel că s-a acordat o amânare, interval în care s-a votat pentru CM masculin U19 din 2021 (a fost acordată organizarea Greciei).

"Taxa de participare este de 125 de franci elveţieni pe zi", a spus Dedu la reluare, iar Moustaffa a replicat: "De ce în Grecia este taxa de 120 de franci pe zi, iar în România de 125? Hai să facem la fel şi să încheiem".

Delegaţii au votat apoi, iar candidatura României a fost aprobată.

România a fost singura naţiune care şi-a depus candidatura pentru organizarea CM feminin de tineret din 2020.

Competiţia va fi organizată la Bucureşti şi Braşov. În România nu a mai fost organizat un Campionat Mondial din 1963.

Tot sâmbătă, la Congresul Ordinar al IHF, fosta componentă a naţionalei României Narcisa Lecuşanu a fost aleasă în funcţia de membru al Comitetului Executiv al forului internaţional cu 110 voturi, cele mai multe din cele exprimate pentru trei candidaţi pe două locuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb