"Ţara telespectatorilor nefericiţi"

"Gazeta Sporturilor" aparţine grupului fondat de Dan Voicules-cu. Asupra ei nu au existat presiuni dinspre patronat. Tocmai de aceea, putem publica această analiză în care apar şi lucruri neplăcute despre implicarea proprietarilor în controlul mass-media.

Ca ziarişti şi ca români ne-ar fi fost mult mai greu în aceşti 15 ani dacă n-am fi avut cîteva repere. Oameni integri. Deştepţi. Oameni curajoşi.

• Noaptea cînd n-am fost singuri

Sociologul Alin Teodorescu este unul dintre oamenii reper. Va rămîne de pomină înfruntarea lui televizată cu liderul minerilor Romeo Beja. În plin marş violent spre Capitală, ortacii se opreau prin studiourile TV, transmiţînd în mod democratic starea la zi a distrugerii democraţiei. Într-o seară, la emisiunea lui Marius Tucă, Beja zbiera de undeva de prin Oltenia cucerită.

Într-un studio din Bucureşti, care părea improvizat în comparaţie cu scena unde se lăfăia Beja, Alin Teodorescu stătea calm în faţa ameninţărilor. Încerca să-i explice lui Beja că violenţa e inadmisibilă şi că, indiferent dacă vor ciomăgi tot statul de drept, pînă la urmă viaţa îi va mătura. Era palid şi dîrz Alin Teodorescu. Cu toţii ne simţeam cu spatele la zid. Asediul a părut suportabil în acea noapte.

Mîna dreaptă a lui Miron Cozma spumega şi ameninţa că ajunge el la Bucureşti ca să-l rezolve pe Alin Teodorescu. N-a reuşit. Dar au ajuns alţii.

• Ce nu vede ministrul

Acţiunea se mută peste ani, în alt studio. Alin Teodorescu a venit zilele trecute la Naşul. Radu Moraru i-a pomenit despre presiunile Puterii împotriva jurnaliştilor. Despre cenzură. "Nu cred! Ştiţi ceva? Pînă la urmă, cine nu vrea, nu cedează", a spus şeful de cancelarie al prim-ministrului României.

Astăzi, Alin Teodorescu are rang de ministru şi refuză să vadă cum Adrian Năstase ia presa la bîte. Bîta financiară. Bîta şantajului. Bîta recompenselor. Bîta vorbei puse la patron.

Prin patronii şi conducătorii lor, pentru prima oară în istoria post-decembristă, toate cele trei mari posturi de televiziune s-au plasat în campania electorală de aceeaşi parte. Partea Puterii.

• Calităţile pe care şi le-au lăsat la garderobă

Trei personaje au decis cum arată campania electorală. Şi cine are dreptul la şanse mai multe. Cei trei sînt:

Adrian Sîrbu. Acţionar şi director general al societăţii care operează ProTV. A inventat televiziunea modernă în România. Televiziunea liberă, vie şi bănoasă. Prin viziunea şi stilul său creativ a reuşit să formeze echipe, o şcoală şi a definit excelenţa în presă.

Dan Voiculescu. Proprietar al Antenei 1. A investit în trustul său de presă cu o consecvenţă care altora li s-a părut sinucigaşă. Fără know-how din afară, a pus pe picioare o organizaţie media. Deşi nu suportă locul 2, l-a acceptat şi l-a făcut profitabil. Dacă Sîrbu a născut televiziunea, Voiculescu a creat piaţa.

Valentin Nicolau. Preşedintele Televiziunii Române. Omul care a început reforma reală într-o instituţie anchilozată. Şi-a plătit bine ziariştii. Le-a dat încredere. A început să se bată în audienţe cu posturile comerciale. Sortită parcă să moară de plictis, televiziunea publică a început să conteze.

Vi se pare că şefii marilor televiziuni sînt descrişi idilic? Acestea sînt calităţi autentice! De unit, îi uneşte însă şi altceva: trusturile lor au capitulat în faţa PSD.

• Ceva s-a rupt

Toată lumea a remarcat cenuşiul campaniei electorale. Acum, cu toţii acuzăm ceva şi mai rău: România e divizată. România e neîncrezătoare. Tinerii se uită urît la bătrîni şi invers.

Pentru cine a mirosit gazele lacrimogene ale lui decembrie 1989 şi apoi ale începutului anului 1990, asemănarea este izbitoare. S-a rupt ceva în ţesătura socială. S-au format tabere.

Între români este frig pentru că a dispărut combustibilul dezbaterii publice: informaţia. În lipsa ei, nu mai avem discuţii fierbinţi şi sănătoase, ci insulte sau apeluri la linişte.

• O generaţie debusolată

ProTV, Antena 1 şi TVR strîng în medie jumătate din publicul care se uită la televizor într-un moment. Procentul urcă ameţitor dacă luăm ca reper universul celor interesaţi de ştiri, de societate, de ceea ce se întîmplă în jurul lor. Prin diverse metode, dorinţa şefilor de a se situa de partea PSD şi a lui Adrian Năstase a ajuns la ziarişti. Şi televiziunile au încetat să mai fie libere. Observaţia lui Alin Teodorescu, "cine nu vrea, nu cedează", e cinică. În România lipseşte cultura contradicţiei cu patronul. Nu există sindicate care să te protejeze. Şi unde dracu' să pleci dacă peste tot e la fel?! Jurnaliştii şi-au păstrat locul de muncă şi au sperat că vor veni zile mai bune.

Cum la ziare, cu cîteva excepţii, s-a repetat aceeaşi schemă, chiar acolo unde proprietarii sînt stră-ini, avem în faţa ochilor un tablou la scară naţională. Toamna şi iarna anului 2004 compun cel mai greu moment pe care-l trăieşte generaţia de jurnalişti formaţi după Revoluţie şi, implicit, publicul din România.

Modelul italian

Silvio Berlusconi deţine, după unele estimări, controlul a peste 90% din televiziuni şi a 40% din ziarele italiane. Dar asta nu-i împiedică pe jurnaliştii săi să-şi poa-tă publica oricînd îngrijorarea privind amestecul premierului în politica editorială. Aşa s-a întîmplat pe prima pagină din "Il Giornale", deţinut de fratele lui Berlusconi. Şi aşa s-a întîmplat chiar în 2003 la "Corriere della Sera", cel mai bine vîndut ziar italian, după ce Berlusconi a determinat demisia şefului redacţiei, prin presiuni multiple, inclusiv de natură economică. A doua zi, întreaga Italie a putut citi un protest al angajaţilor pe pagina de gardă a ziarului.

Hai să fugim pe chat!

În fond, de ce acest articol într-un ziar de sport? Şi, mai larg, de ce un articol pe această temă? Pentru că cenzura presei acţionează ca o armă subsonică. E silenţioasă, dar extrem de periculoa-să. Şi ne priveşte pe toţi. Nouă, ne distruge profesia şi ne lasă la îndemîna oricărui patron. Bun sau rău, deştept ori precar, ce nevoie mai are un proprietar de ziarişti cînd el poate lucra cu profesionişti ai obedienţei?! Şi dacă statul îi decontează bunăvoinţa, nu-i mai trebuie nimic!

Pe dumneavoastră, cenzura vă priveşte pentru că vă izolează. Nu astfel vă simţiţi acum: nesiguri, lipsiţi de apărare, confuzi şi îngrijoraţi pentru ceea ce va urma?

Aici nu e vorba de politică! Indiferent dacă aţi votat sau cu cine aţi votat, sînteţi la fel de expuşi în faţa unei societăţi vidate de informaţie. România arată rău. Românii se tem şi vorbesc pe la colţuri. În curînd se va scrie pe ziduri. Refugierea din ultima vreme în Internet şi în SMS-uri nu e o întîmplare! Pe chat-urile dintre ziarişti se spun lucruri care nu au dreptul de a fi rostite la lumină.

Modelul liberal de cenzură

Sîmbătă a apărut exemplul clar că, indiferent de poza de moment, clasa politică are reflexe asemănătoare în raport cu presa. Conducerea liberalilor l-a dat afară din partid pe patronul de media constănţean Sorin Strutinsky. Una din explicaţii, furnizată de Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvînt al PNL, sună astfel: "Pentru că nu a sprijinit partidul în campania electorală, mai ales prin trustul său de presă". Iată cum cenzura pentru "ai noştri" devine acceptabilă. Odioasă e numai cenzura în favoarea "lor"!

Nu i-a adormit pe români, i-a înrăit!

Din interes financiar, politic sau, pur şi simplu, din amiciţia patronilor cu oamenii de la vîrful Puterii, cele trei mari televiziuni şi grosul ziarelor au încercat să creeze ceea ce Vasile Dîncu, ministrul informaţiilor, descria undeva drept "ţara teles-pectatorilor fericiţi". Oficialul era ironic la adresa divertismentului în exces şi a facilului din media. Adăugînd la asta manipularea grosolană şi cenzura făţişă obţinem formula drogului aplicat populaţiei.

Numai că efectul a fost neaşteptat. În loc să-i narcotizeze, pilula i-a agitat pe oameni, i-a frustrat, le-a retrezit intoleranţa unii faţă de alţii şi le-a exacerbat neîncrederea în instituţiile statului.

Experimentul a eşuat. Teles-pectatorii nu doar că nu sînt fericiţi, dar simt că au pierdut ceva ce au avut. Informaţia corectă.

Singura speranţă care ne rămîne nouă, ca jurnalişti, şi dumneavoastră, ca public, e ca respectiva cenzură a presei să fie temporară.

Numai că lucrurile nu se repară de la sine. Dacă le laşi să meargă în voia celor puternici atunci curg într-un singur sens. În rău.