TĂRICEANU: "Îmi rezerv posibilitatea să sesizez CCR pe OUG privind modificarea Codurilor"

Ziarul BURSA #Politică #Legislatie / 24 mai 2016

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat ieri că îşi rezervă posibilitatea de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la ordonanţa de urgenţă prin care Guvernul a modificat Codul penal şi Codul de procedură penală.

Domnia sa a precizat la Palatul Parlamentului: "Vorbind despre ordonanţa de urgenţă pentru modificarea a peste 140 de articole din Codul penal şi din Codul de procedură penală, am văzut, din păcate, în spaţiul public puţine voci, opinii care să ia atitudine împotriva acestei practici pe care Guvernul a adoptat-o. Trebuie să subliniez faptul că, din experienţa mea de prim-ministru şi de parlamentar, nu putem să gândim că o astfel de procedură va fi utilizată de actualul Guvern. De altfel, vă imaginaţi că, dacă eu, la momentul la care exercitam această funcţie, aş fi dorit să fac o astfel de modificare a Codului penal sau a Codului de procedură prin ordonanţă, probabil că aş fi stârnit o furtună. Există o problemă serioasă dincolo de această chestiune procedurală, care este anormală, şi anume: Curtea Constituţională, nu o dată, a sancţionat modificările care sunt aduse legislaţiei privitoare la drepturile şi libertăţile fundamentale prin ordonanţă de urgenţă. Modificările referitoare la aceste probleme care ţin de fundamentul democraţiei, drepturile şi libertăţile individului nu pot fi făcute prin ordonanţă de urgenţă, de aceea îmi rezerv posibilitatea de a sesiza CCR şi am dat astăzi în lucru departamentului legislativ să studieze această chestiune şi să pregătească, dacă avem baza juridică, să sesizăm Curtea".

El a adăugat că există mai multe iniţiative legislative care modifică cele două Coduri şi care se află în dezbateri parlamentare iar Guvernul nu are dreptul să intervină prin ordonanţă în momentul în care aceste propuneri sunt în procedură parlamentară.

"Direcţia legislativă se va ocupa de inventarierea tuturor acestor propuneri şi aici va fi încă un element suplimentar pe care probabil voi decide sesizarea CCR. Până pe data de 6 iunie vor fi pregătite aceste lucruri, când activitatea Parlamentului va fi reluată", a menţionat Tăriceanu.

Gorghiu: "Trântirea în Parlament a OUG privind modificarea codurilor - contraproductivă"

Cele două coduri penale trebuie modificate în sensul deciziilor CCR, a declarat ieri copreşedintele PNL Alina Gorghiu, care a subliniat că OUG în domeniu trebuie amendată şi nu respinsă de Parlament.

Domnia sa a declarat: "Aşteptăm OUG în Parlament, îmi pare rău că nu a fost dezbatere pe ea, pentru că şi eu cred că sunt anumite lucruri care trebuie modificate. Am dat în lucru specialiştilor noştri din interiorul comisiilor juridice această OUG pentru a vedea ce va trebui să modificăm la ea şi cum. Când va ajunge în Parlament vom avea un punct de vedere în acest sens. Este necesară amendarea şi a Codului penal şi a Codului de procedură penală în sensul deciziilor CCR. Trântirea acestei OUG în Parlament doar pentru că aşa vrea domnul Tăriceanu mi se pare contraproductivă, mi se pare infantilă ideea şi refuz să cred că o majoritate parlamentară va accepta această variantă de doi lei şi nu va merge pe varianta amendării OUG şi modificării ei astfel încât să avem un produs final coerent şi ajustat la rigorile deciziilor CCR".

Ea a arătat că, deşi are majoritate, PSD nu a venit cu o iniţiativă de modificare a celor două coduri, potrivit Agerpres. Liderul PNL a mai precizat: "În general, discursul PNL a fost unul foarte ferm: nu reglementaţi prin OUG mai ales atunci când nu se vede urgenţa. Pe de altă parte, mie mi-ar fi jenă să vorbesc în locul domnilor Dragnea, Tăriceanu, Ponta. Tăriceanu este şeful Senatului, PSD are şeful Camerei, pe domnul Zgonea, domnul Dragnea este şeful partidului care are majoritatea în Parlament. Ponta este acel regretabil prim-ministru, în opinia PSD-iştilor, care nu a fost capabil să genereze acea majoritate în Parlament care să modifice trei ani de zile de când se tot dau pe bandă rulantă deciziile de la CCR care cenzurează anumite articole din Codul penal şi Codul de procedură penală. Nu au reuşit să vină cu o singură iniţiativă legislativă de modificare. (...) Nimeni din acest PSD ipocrit care astăzi vine şi freamătă la o OUG pe această temă nu a venit cu iniţiativa modificării lor în Parlament".

Gorghiu l-a criticat pe preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţinând că acesta a avut ambientul necesar pentru a face modificările la cele două coduri penale: "Eu nu spun că OUG este perfectă, dar teribilismul de copil de clasa a doua al domnului Tăriceanu mă deranjează. Este şeful Senatului. Domnule Tăriceanu nu ai făcut nimic, ai avut tot ambientul necesar gestionării în Parlament a tuturor modificărilor. Eu cred că o poziţie responsabilă este următoarea: vii cu OUG în Parlament, care apropo îşi produce efectele, şi în momentul în care vii cu ea generezi o dezbatere, iei la mână toate deciziile CCR şi vezi ce anume este modificat corect, ce anume trebuie modificat de Parlament, ce anume ar trebui să aibă o altfel de formă în pagină. Lucrurile nu sunt doar în alb şi negru cum le văd domniile lor şi poziţionarea invariabilă «toţi ce fac alţii este prost», «tot ce facem noi - adică nimic - este bine» mi se pare păguboasă".

Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală a fost necesară pentru clarificarea elementelor din aceste două coduri conform indicaţiilor pe care Curtea Constituţională le-a făcut, a precizat, recent, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb