Tăriceanu: "Nu am de ce să-mi dau demisia din funcţia de preşedinte al Senatului"

Ziarul BURSA #Politică / 26 mai 2016

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat ieri, la Deva, că nu are motive să-şi dea demisia din funcţia pe care o ocupă în prezent, menţionând că în ochii procurorilor "toată lumea e suspectă".

"Sigur că rămân preşedinte al Senatului, atâta vreme cât colegii mei îmi vor acorda încrederea, n-am de ce să nu rămân. (...) Nu, fără niciun fel de îndoială n-am de ce să-mi dau demisia. În momentul de faţă, atâta vreme cât procurorii mi-au adus la cunoştinţă că sunt suspect. Suspect, da, ok, poţi să fii suspect. În ochii lor toată lumea e suspectă, să ştiţi", a spus Tăriceanu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat în ce măsură ancheta procurorilor DNA i-ar putea influenţa viitorul politic, copreşedintele ALDE a menţionat că este posibil ca anumiţi oameni să îşi pună semne de întrebare în ceea ce îl priveşte, chiar şi dacă o instanţă de judecată va stabili că el este nevinovat.

Politicianul a afirmat: "Orice astfel de măsură nu poate să rămână fără efecte. Faptul că eu sunt încrezător în ceea ce a fost comportamentul meu 26 de ani - de când sunt în politică, faptul că nu am făcut compromisuri sigur că mi-a creat o anumită imagine şi un anumit profil. Dacă vine o astfel de acţiune probabil că sunt oameni care vor avea anumite semne de întrebare. Această acţiune are consecinţe imediate în ceea ce mă priveşte; dacă peste ceva timp o instanţă o să hotărască că sunt nevinovat, toată această consecinţă defavorabilă nu se şterge".

În opinia sa, procurorii care declanşează anchete trebuie să-şi asume o responsabilitate atunci când acestea se referă la persoane aflate în poziţii publice cum este şi cea de preşedinte al Senatului.

"De aici rezultă un lucru: că cei care sunt procurori, pe lângă faptul că au ambiţia să se remarce, trebuie să aibă şi responsabilitate. Nu neapărat faţă de persoana lui Călin Popescu Tăriceanu, ci faţă de poziţia pe care eu o deţin în momentul de faţă, ca preşedinte al Senatului, pentru că eu reprezint, ca preşedinte, Parlamentul-una dintre cele două camere ale Parlamentului", a completat Tăriceanu, citat de Agerpres.

Preşedintele Senatului a mai spus că atunci când Guvernul a modificat Codul Penal şi Codul de Procedură Penală ar fi trebuit să transpună în practică şi o directivă europeană care face referire la respectarea prezumţiei de nevinovăţie.

"Au scos (au emis, n.r.) ordonanţa cu modificarea celor 140 de articole din Codul Penal şi din Codul de Procedură Penală. Era o bună ocazie să transpună şi Directiva. La ce se referă Directiva? La respectarea prezumţiei de nevinovăţie. Nu acuzaţia procurorilor este cea care stabileşte vinovăţiile. Justiţia se face prin instanţe. Procurorii nu reprezintă justiţia, ei fac parte din puterea judecătorească, dar nu reprezintă justiţia. Vreau să fie foarte clar, într-un stat de drept aşa stau lucrurile", este de părere Călin Popescu Tăriceanu.

În opinia sa, ceea ce se întâmplă poate fi apreciat ca un "derapaj democratic", care ar necesita o analiză din partea preşedintelui Iohannis.

"Eu nu sunt în poziţia să pot măcar să le deschid mintea şi ochii unora care privesc cu indulgenţă, în cel mai bun caz, sau cu satisfacţie, în cel mai rău caz, ceea ce se întâmplă. Acest derapaj democratic. Adică, cred că Preşedintele are obligaţia să vadă, să deschidă ochii, să înţeleagă că este o anormalitate. Primul ministru şi ministrul Justiţiei - am îndoieli, pentru că au o poziţie precară din punct de vedere politic şi nu pot să facă lucrul ăsta. Dar eu cred că ar fi nevoie de o discuţie foarte serioasă pe acest subiect", a mai spus Tăriceanu.

DNA a anunţat că procurorii anticorupţie Braşov au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb