Compania TAROM anunţă miercuri semnarea contractului de leasing pentru achiziţia a două aeronave Boeing 737 MAX 8, cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd. Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM şi vor fi livrate în perioada decembrie 2025 - ianuarie 2026, informează news.ro.
"Noile aeronave Boeing 737 MAX 8 vor avea o capacitate de 189 de locuri şi vor contribui la standardizarea flotei TAROM, permiţând atât oferirea unor servicii de calitate superioară călătorilor, cât şi o reducere semnificativă a costurilor de operare ale companiei", precizează Tarom.
"Colaborarea cu CDB Aviation susţine planurile noastre pentru modernizarea flotei TAROM, iar cele două aeronave Boeing 737 MAX 8 ne vor ajuta să creştem eficienţa operaţională şi să oferim pasagerilor noştri o experienţă de zbor superioară. Apreciem expertiza şi sprijinul partenerului nostru pentru această investiţie, o parte importantă a planului de dezvoltare, în care modernizarea flotei este un element cheie pentru îmbunătăţirea performanţei comerciale şi a perspectivei de creştere. Aşteptăm cu nerăbdare să le introducem în programul nostru de zbor," a declarat Costin Iordache, director general al TAROM.
Achiziţia de aeronave noi este o măsură care face parte din planul de redresare a TAROM şi a fost o condiţie de bază pentru aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Aeronavele Boeing 737 MAX 8 au un rol important în întărirea poziţiei TAROM pe piaţă şi reînnoirea flotei companiei.
"Dorim să construim o relaţie puternică cu cel mai nou dintre clienţii europeni şi una dintre cele mai vechi companii aeriene din regiune, TAROM. Fondată în urmă cu şapte decenii, TAROM este în prezent cea mai longevivă companie aeriană din România, având un rol central în promovarea industriei aviatice a ţării şi a conectivităţii regionale. Cu aceste avioane MAX, TAROM va putea continua să-şi îmbunătăţească poziţia pe piaţă, construind în acelaşi timp una dintre cele mai tinere flote din regiune", a declarat Jie Chen, CEO CDB Aviation.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofolu un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2024, 10:05)
astea care pica pe capete. mai zboara tata mare cu ei
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2024, 11:13)
MAX 8 e de la cate zboruri funcitoneaza pana pica?
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.07.2024, 12:30)
Toti fug de Bmax, numai noi cumparam...