TĂTARU: "În acest moment, în Bucureşti sunt 30 de paturi ATI pentru copii"

J.P.
Miscellanea / 17 septembrie 2020

"În acest moment, în Bucureşti sunt 30 de paturi ATI pentru copii"

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că în prezent în în Bucureşti sunt 30 de paturi ATI pentru copii, din care patru sunt pentru nou-născuţi. La nivel naţional sunt în jur de 67 de paturi, alte câteva fiind "în evaluare". "Evoluţia ne va arăta şi măsurile, poate şi restrictive, care vor fi impuse. Noi sperăm să menţinem platoul de 1.500 - 1.600 de infectări", a afirmat Tătaru, conform news.ro.

Referitor la copilul adus de la Buzău la Bucureşti şi internat la Terapie Intensivă, Tătaru a reiterat că este în stare bună, nefiind intubat.

"Ştiam de acest pacient de ieri, părinţii infectaţi COVID, el cu o patologie de tip pediatrică de supra infectare, în contextul în care prezenta şi un test pozitiv. E în stare bună, este neintubat. Nu avem cunoştinţă de alţi copii, nici nu avem raportaţi. În acest moment, în Bucureşti sunt 30 de paturi ATI pentru copii, din care patru sunt pentru nou-născuţi. La nivel naţional sunt în jur de 67 de paturi, mai avem încă 17 paturi în evaluare, la spitalele judeţene, pentru copii", a afirmat Nelu Tătaru.

El a menţionat că, în total, sunt 1.050 de paturi de ATI complet dotate pentru pacienţii cu COVID, iar joi sunt 460 de pacienţi în Terapie Intensivă.

Întrebat dacă, în condiţiile în care va creşte numărul de infectări, inclusiv la copii, se vor lua noi măsuri, Tătaru a spus: "Evoluţia ne va arăta şi măsurile, poate şi restrictive, care vor fi impuse. Noi sperăm să menţinem platoul de 1.500 - 1.600 de infectări şi evaluarea să o facem nu numai zilnic, săptămânal şi la cele două săptămâni. Efectul şcolii îl vom vedea la sfârşitul lunii septembrie - începutul lunii octombrie".

Tătaru a menţionat că va discuta cu directorul Institutului Naţional de Sănătate Publică, întrebat fiind despre afirmaţiile acestuia conform cărora recomandarea transmisă Ministerului Sănătăţii legată de ghidul sanitar pentru şcoli a fost că elevii nu trebuie să poarte mască în clasă, ci doar profesorii.

"Acest ghid este evaluat de Grupul Tehnico-Ştiinţific. Opinia mea este că măsurile care trebuie păstrate sunt masca, distanţarea şi dezinfectantul, precum şi circuitele care trebuie să existe atât în şcoală, cât şi pe holuri.... O să am o discuţie, din câte am avut eu ultima dată cu dânsa opinia era cea generală", a declarat Tătaru.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Deci, mai nou e un focus pe copii....-spalarea creierelor celor mici.

    În ziua deschiderii școlilor (niste pușcării) Iohannis le transmitea copiilor că pot deveni niste super-eroi, acu văd că același termen de "super-eroi" apare într-o reclamă tâmpită, ideologică, transmisă pe toate posturile TV (plătită de guvern) adresata copiilor. În aceasta reclamă stupida se induce ideea că e mișto rău (e cool) să umblăm cu toții cu cârpa FIAREI pe figura. 

    1. "Ce, vrei să omori copiii? Criminalule!" Cum a zis Orban recent, "și cu cravata la gât te obișnuiești greu". Cu alte cuvinte ar vrea treaba asta să devină ceva permanent. Și la nivelul de inteligență demonstrat de rasa albă la ora actuală, și de publicul larg în general, nici nu ar fi de mirare. Proletarii n-au fost în viața lor în stare să facă o revoluție pe cont propriu. Deci or să rabde orice.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb