Telekom lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City în Constanţa

Cristina Radu
Companii / 16 iunie 2017

Telekom lansează un nou proiect-pilot de tip Smart City în Constanţa

Telekom Romania a lansat astăzi în Constanţa un nou proiect-pilot de tip Smart City, în linie cu obiectivul strategic de extindere a operaţiunilor în această zonă de inovaţie al Grupului Deutsche Telekom, conform unui comunicat de presă al companiei.

Soluţiile de parcare inteligentă şi de iluminat stradal au la bază tehnologia LED, un stâlp dotat cu priză pentru încărcarea autovehiculelor electrice şi senzori pentru monitorizarea mediului şi wi-fi gratuit. Alături de Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău şi de reprezentanţi ai Telekom Romania, invitaţilor la eveniment le-au fost prezentate soluţiile Smart City de care va beneficia Primăria Constanţa.

Municipalitatea poate urmări în timp real gradul de ocupare printr-o platformă specializată şi poate decide unde trebuie suplimentate locurile de parcare, în funcţie de statisticile generate. La cererea administraţiei locale, soluţia poate integra şi plata parcării, facilitând modul de taxare şi crescând gradul de colectare a plăţilor.

Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, segment business, Telekom Romania, a afirmat: "Proiectele de tip Smart City sunt dovada că sectorul public răspunde cu deschidere nevoii de noi servicii de interes public, care aduc noi beneficii cetăţenilor şi reduc costurile de operare pentru Primărie. Telekom Romania, în calitate de integrator de sistem, acţionează ca interfaţă între nevoile specifice ale administraţiei locale şi ale cetăţenilor, pe de o parte, şi soluţiile tehnologice care pot fi integrate pentru a le satisface, pe de altă parte. Astfel, împreună, reuşim să generăm mai multă valoare adăugată pentru cetăţeni".

Soluţiile implementate de Telekom Romania în zona Sălii Sporturilor din Constanţa constau în echiparea unei parcări cu capacitate de 50 de locuri cu senzori conectaţi la o platformă care procesează în timp real informaţiile privind disponibilitatea locurilor, cinci stâlpi de iluminat care au la bază tehologia LED, un pilon multifuncţional care integrează nouă funcţionalităţi şi conectivitate wi-fi gratuită.

Soluţiile se subordonează conceptului de "Stradă Inteligentă", care adresează nevoi urbane precum: iluminat eficient, găsirea rapidă a unui loc de parcare, încărcare electrică pentru maşini, calitatea mediului înconjurător, acces la internet, afişarea în timp real de informaţii utile pentru cetăţeni, siguranţă publică. Soluţia de parcare inteligentă vizează şoferii care pot vedea locurile de parcare disponibile în timp real prin intermediul aplicaţiilor disponibile pentru telefoane, reducând timpul petrecut în căutarea unui loc de parcare şi reducând traficul.

Soluţia de smart lighting controlabilă de la distanţă eficientizează consumul de energie cu ajutorul tehnologiei LED, intensitatea luminoasă a becurilor putând fi reglată în funcţie de profilul sau cerinţele zonei. Pilonul multifuncţional asigură securitatea urbană, dispunând de camere de supraveghere cu un unghi de 360 grade. Acesta este dotat cu senzori de temperatură, vânt, presiune şi zgomot, punând la dispoziţie în timp real informaţii despre calitatea mediului din oraş. Pe baza lor, primăria poate lua decizii pentru îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor.

Soluţiile au la bază conceptul tehnologic IoT (Internet of Things), prin care senzorii cu care sunt dotate soluţiile comunică online prin intermediul unor interfeţe inteligente. Conceptul ia amploare la nivel local şi aduce îmbunătăţiri în domenii ca transport, utilităţi, siguranţă publică şi monitorizarea mediului, fără a adăuga un număr mare de echipamente la infrastructura deja existentă. Noile echipamente realizează rapoarte ale gradului de economisire şi rapoarte de mentenanţă în timp real.

Proiectul a fost implementat împreună cu furnizorul de tehnologie ZTE. Prin acest proiect, Telekom Romania propune soluţii pentru un oraş digitalizat şi oferă sprijin administraţiilor locale. Telekom Romania este oferă servicii de telecomunicaţii fixe şi mobile, tehnologii 4G, fibră optică şi Internet TV, soluţii comunicaţii şi IT&C.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb