Temerile privind calitatea culturilor din Europa ridică preţul grâului american

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Agricultură / 5 august 2014

Temerile privind calitatea culturilor din Europa ridică preţul grâului american

La CBOT, cotaţia acestei materii prime a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni

Preţul grâului a urcat ieri, la Bursa din Chicago, ajungând la nivelul maxim al ultimelor două săptămâni, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora cererea de exporturi de profil din SUA va spori în condiţiile în care vremea rea din Europa a afectat calitatea unor culturi.

Spre exemplu, Franţa, cel mai mare cultivator de grâu din Uniunea Europeană, a fost afectată de ploi masive în luna iulie. "Rabobank International" estima, la data de 1 august, că, din cauza vremii, calitatea grâului cultivat în Franţa şi Germania, al doilea producător de profil din UE, va fi mai slabă anul acesta. SUA şi UE au realizat, fiecare, aproape 20% din exporturile mondiale de grâu în anul agricol trecut, conform Departamentului Agriculturii de la Washington (USDA).

Preţul grâului cu livrare în septembrie a urcat cu 2,1% la ora 08:44, la Chicago Board of Trade (CBOT), ajungând la 5,4550 dolari/buşel (un buşel de grâu = 27,22 kilograme). Anterior, cotaţia a urcat până la 5,4575 dolari buşelul, cel mai ridicat nivel din 18 iulie până acum. Totuşi, în ultimul an, preţul grâului din SUA a scăzut cu 17%, investitorii anticipând creşterea recoltei mondiale de profil.

Preţul grâului de morărit cu livrare în noiembrie a crescut cu 0,4% ieri, la Euronext Paris, ajungând la 172,50 euro (231,44 dolari) tona. La data de 1 august, cotaţia acestui timp de grâu a atins 167 de euro tona - cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani.

"Preţul grâului american a urcat pe fondul distrugerii unor culturi din UE, respectiv al faptului că importatorii se îndreaptă către producţia de profil din SUA", estimează "Gleadell Agriculture" Ltd., trader de cereale din Gainsborough, Marea Britanie. Societatea anticipează: "Este puţin probabil ca principalele ţări producătoare de grâu din UE să aibă capacitatea de a realiza recolte corespunzătoare din punct de vedere al calităţii, astfel că vom avea un surplus de grâu furajer".

Exportatorii din Franţa arată că pagubele produse culturilor de grâu ar putea afecta livrările de profil către Africa de Nord. La rândul lor, specialiştii din Germania susţin că, probabil, calitatea recoltei de grâu din ţară ar putea fi mult mai slabă decât cea din anul precedent.

Statele Unite ale Americii au exportat 801.007 tone de grâu în săptămâna încheiată la data de 24 iulie, cu 81% mai mult decât în săptămâna anterioară, potrivit datelor USDA.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb