TEODOROVICI: "Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister o situaţie privind atribuţiile stabilite"

T.T.
Politică / 19 martie 2019

Eugen Teodorovici (Sursa foto: Twitter)

Eugen Teodorovici (Sursa foto: Twitter)

Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister şi agenţiilor din subordine o situaţie privind atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere pentru a putea urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică, a declarat, ieri, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul dezbaterii moţiunii în Parlament.

"Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister în parte şi agenţiilor o situaţie vizavi de modul în care sunt atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere, absolut totul în detaliu, de la caz la caz, pentru a putea face o analiză şi pentru a urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică. Spuneam şi anul trecut şi spun în fiecare zi că sunt cheltuieli de valori foarte mari care nu se justifică şi atunci acei bani trebuie duşi în zona de economie reală, precum investiţii, spijinirea mediului privat prin ajutoare, scheme de stat şi nu numai. Chestiunea legată de personal este ultima decizie care se putea lua, dar în primul rând sunt alte capitole de cheltuieli care se pot lua. Vă dau un exemplu, primăriile, mai sunt o mie de primării care, dacă ar fi în sistemul nostru informatic de la Finanţe, ar fi cu toate înrolate în acest sistem, atunci ANAF nu ar mai emite zilnic 11.000 de adeverinţe pe diverse aspecte. Uitaţi-vă cât timp se consumă în mod nejustificat, câţi oameni din ANAF sunt blocaţi de un astfel de atribut din fişa postului. Deci sunt multe astfel de analize care trebuie făcute pe fiecare minister în parte, fără supărare. Este obligaţia noastră şi este legea care trebuie respectată", a spus Teodorovici, potrivit Agerpres.

Întrebat de un jurnalist dacă s-a schimbat ceva în administraţia centrală, în ministere, unde chiar ministrul Finanţelor afirma, în trecut, că sunt persoane care plimbă hârtii, Teodorovici a răspuns: "Sigur sunt. Îi simţim. Şi aici în Parlament nu simţiţi?"

Replica jurnalistului a venit prompt: "Şi la dumneavoastră la Ministerul Finanţelor?"

"În toate sistemele. (...) În toate zonele trebuie să fie analizate şi miniştrii de resort trebuie să îşi asume astfel de decizii. Nu este corect faţă de cei care aşteaptă de la noi astfel de decizii. Repet. Dacă lăsăm deoparte ipocrizia, în general vorbesc de clasa politică, nu vorbesc de un guvern sau de o agenţie, clasa politică în general, pentru că, dacă noi aici venim cu o astfel de măsură, ştiţi cine ne va critica în primul rând? Cei care sunt chipurile pe zona de dreapta. Asta e România de astăzi", a explicat Teodorovici, precizează sursa citată.

El a adăugat că evaluarea din ministere se va finaliza la sfârşitul semestrului, iar atunci se va şti exact "care este ordinea de precădere vis- a-vis de cheltuielile publice care trebuie reduse".

Întrebat dacă se gândeşte ca acei oameni care plimbă hârtii, să facă altceva, Teodorovici nu a exclus ideea ca ei să fie preluaţi de Ministerul Muncii pentru recalcularea pensiilor.

"Cei care, să spunem, sunt într-o situaţie mai mult sau mai puţin justificată ar putea să meargă spre zone precum Ministerul Muncii, unde se recalculează pensiile şi unde e nevoie de cam 1.500 de persoane nou angajate. Şi atunci, decât să angajăm alte persoane, avem în administraţie oamenii care pot face acest lucru. (...) Eu v-am spus punctul de vedere al unui ministru de Finanţe care a spus foarte clar că este anul în care trebuie să ne aplecăm către investiţii şi asta am să fac (...) Deci sunt lucruri foarte simple, dar trebuie să le asumăm şi să le facem. Şi eu v-am spus ca ministru de Finanţe", a subliniat şeful de la Finanţe.

Plenul Camerei Deputaţilor a dezbătut, ieri, moţiunea simplă împotriva ministrului Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, intitulată "Lăcomia pesedistă subminează economia naţională". Aceasta a fost iniţiată de USR, PNL şi PMP.

Votul final va fi dat miercuri, după cum a decis Biroul permanent al Camerei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
  12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031