Grupul TeraPlast va demara implementarea a trei proiecte de investiţii în valoare totală de 15 milioane euro, depuse prin Schema de ajutor de stat, după ce Ministerul de Finanţe a aprobat finaţarea lor, potrivit unui comunicat al TeraPlast remis, ieri, Redacţiei noastre.
"Mă bucur să văd că statul îşi respectă angajamentul de a susţine companiile româneşti. În 2016 am mai depus un proiect pentru ajutor de stat pentru TeraPlast SA şi, în contextul în care nu a fost aprobat, am putut să implementăm doar parţial proiectul, din fonduri proprii. Impactul proiectelor de investiţii va fi vizibil atât la nivel naţional, cât şi internaţional, iar principalii beneficiari vor fi clienţii şi partenerii noştri, către care ne respectăm promisiunea de a oferi soluţii de calitate. Un alt efect al implementării lor în această formă, va fi crearea a 159 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii din Grupul TeraPlast" a declarat Dorel Goia, Preşedinte al Consiliului de Administraţie TeraPlast.
Investiţia de 6,2 milioane euro a TeraPlast SA are scopul de a aduce o inovaţie pe piaţa granulelor din PVC din ţara noastră, prin producţia de granule fără halogen şi extinderea capacităţii de producţie a ţevilor de canalizare interioară din polipropilenă. Deşeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate şi reprocesate.
Cele 5,2 milioane euro aferente proiectului Depaco vor fi utilizate pentru deschiderea unei noi unităţi de fabricaţie în Băicoi (Prahova), care, la o capacitate de producţie de peste 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă, va asigura fluxuri optime de logistică şi depozitare.
Proiectul TeraGlass, în valoare de 3,5 milioane euro, vizează crearea unui nou flux, complet automatizat, pentru producţia ferestrelor şi uşilor din PVC.
Implementarea celor trei proiecte depuse de TeraPlast, Depaco şi TeraGlass va începe imediat.
Schema prin care cele trei companii din TeraPlast Group au solicitat ajutor de stat este H.G. 807/2014, care are ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi dezvoltare regională.