Compania Teraplast (TRP), cel mai mare procesator de PVC din România, a desemnat casa de brokeraj BT Securities ca intermediar pentru operaţiunea de răscumpărare a cel mult 4,5 milioane de acţiuni proprii, de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
"Din cele 14 oferte trimise de casele de brokeraj, în perioada 9-14 ianuarie 2009, cea înaintată de BT Securities a întrunit toate cerinţele stabilite de noi. Principalele aspecte pe care le-am avut în vedere au fost prestigiul societăţii de investiţii financiare pe piaţa locală şi comisionul perceput pentru activitatea de răscumpărare a actiunilor Teraplast de pe piaţa de capital", a declarat Florin Urite, directorul general al Teraplast.
Acţionarii Teraplast au aprobat, în decembrie 2008, răscumpărarea unui număr de maxim de 4,5 milioane de acţiuni de pe piaţa de capital, iar titlurile redobândite vor fi ulterior vândute directorilor executivi ai companiei, pe baza unor criterii stabilite de către Consiliul de Administraţie.
Acţionarii Teraplast au mai hotărât ca preţul maxim de achiziţie al acţiunilor să fie de 0,89 lei/acţiune, iar titlurile redobândite să fie plătite din rezervele societăţii. Perioada de răscumpărare va fi de maxim 272 de zile de la momentul demarării procesului de achiziţionare a acţiunilor.