Producătorul de autovehicule electrice Tesla a anunţat că în 2022 a livrat peste 1,31 milioane maşini, cu 40% mai multe comparativ cu anul anterior, când a livrat 936.000 de unităţi, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Compania, fondată de Elon Musk, a bătut un nou record de livrări - cifra cea nai apropiată de cea a vânzărilor, pe care nu o divulgă - şi în ultimul trimestru al anului, prin livrarea a peste 405.000 maşini.
Însă, livrările din această ultimă parte a anului au fost mai slabe faţă de estimările analiştilor, care preconizau un nivel între 409.000 şi 433.000, potrivit firmei de consultanţă FactSet.
În ultimul trimestru din 2022, Tesla s-a confruntat cu dificultăţi de producţie în China, din cauza valului de Covid 19, şi, de asemenea, a aplicat reduceri de preţ în această ţară şi în SUA, ca urmare a scăderii cererii.
În comunicat, reprezentanţii companiei menţionează că anul a fost unul bun "în contextul problemelor importante legate de Covid şi de lanţul de furnizare, pe parcursul anului".
În datele publicate, Tesla combină livrarea de autovehicule din gama înaltă, Model S şi X cu cele mai accesibile, precum Model Y şi 3.