Tesla înregistrează vânzări record de vehicule electrice produse în China

F.D.
Companii / 10 octombrie 2022

Tesla înregistrează vânzări record de vehicule electrice produse în China

Tesla a livrat în septembrie 83.135 de vehicule electrice produse în China, depăşind recordul său lunar, arată un raport publicat duminică de Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA), în urma continuării investiţiilor în statul asiatic, transmite Reuters, potrivit News.ro.

Este o creştere cu 8% faţă de august şi un record pentru fabrica Tesla din Shanghai de când a demarat producţia, în decembrie 2019, şi depăşeşte precedentul record al livrărilor, de 78.906 unităţi, înregistrat în iunie 2022.

"Nivelul record al vânzărilor de modele Tesla produse în China arată că vehiculele electrice conduc tendinţa în mobilitate", se arată într-un comunicat al companiei americane.

Pe plan global, Tesla a livrat 343.830 de vehicule electrice în trimestrul trei din 2022, un record pentru cel mai valoros producător auto mondial, dar sub aşteptările analiştilor, de 359.162 de unităţi.

Conform datelor Reuters, în iulie, Tesla a investit masiv în modernizarea fabricii din Shanghai, astfel încât capacitatea de producţie săptămânală a ajuns la aproximativ 22.000 de unităţi, faţă de nivelul precedent, de 17.000, în iunie.

China este a doua mare piaţă a Tesla, dar în statul asiatic se confruntă cu concurenţa în creştere din partea producătorilor locali de vehicule electrice.

La Shanghai sunt produse Model 3 şi Model Y pentru a fi vândute atât în China ,cât şi pentru a fi exportate spre alte pieţe, inclusiv în Europa şi Australia.

Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA) estimează că în 2022 un număr record de şase milioane de automobile electrice ar urma să fie vândute în China, pe fondul exploziei cererii pentru automobile curate.

Noua prognoză marchează o dublare faţă de cele 2,99 milioane de vehicule electrice înmatriculate în 2021 în China, ceea ce scoate în evidenţă creşterea semnificativă a cererii pentru autoturisme curate în China şi provocările pentru constructorii tradiţionali în a se adapta la o piaţă care devine rapid una verde.

Autorităţile centrale şi locale din China au luat măsuri pentru a ajuta industria auto să îşi revină după restricţiile şi carantinele care au afectat vânzările la începutul anului. În mai, Guvernul de la Beijing a redus cu 50% taxele la achiziţionarea unui autoturism cu emisii reduse în timp ce autorităţile municipale au venit şi ele cu subvenţii şi stimulente pentru a-i convinge pe cumpărători să se orienteze spre un vehicul cu emisii reduse.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Oare de aici i se trage ideea aia mareata cu concesiile pe care ar trebuie sa le faca Taiwan-ul Chinei?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb