Testul (in)dependenţei

Într-o lume din ce în ce mai globalizată, dominată de agenda economică, statele sînt din ce în ce mai puţin capabile să asigure bunuri publice. Independenţa este unul dintre aces-tea. Ea joacă un rol crucial, căci de ea depind şi celelalte bunuri: libertatea, bunăstarea sau securitatea individuală sau colectivă. Conflictul dintre Rusia şi Ucraina pune în discuţie capacitatea statelor de a proteja independenţa şi de a oferi naţiunilor resurse pentru dezvoltare. Momentul pentru declanşarea crizei a fost astfel ales încît să ofere o largă acoperire media: sărbătorirea anului nou. Deşi aparent "războiul" gazului n-a durat decît o săptămînă, efectele sale vor fi resimţite pe termen lung. Pentru moment, companiile ruseşti şi ucrainene au ajuns la un acord privind reluarea aprovizionării cu gaze a Ucrainei la un preţ de 230 dolari pentru 1000 mc. Acesta ar fi preţul independenţei ucrainene. Criza a fost însă un test multiplu: al independenţei Ucrainei sau Moldovei, al gradului de dependenţă energetică a UE, al capacităţii de şantaj şi influenţă a Moscovei, al puterii de reacţie a americanilor şi, nu în ultimul rînd, al capacităţii strategice a României.

În spatele crizei energetice se află interesele istorice, economice şi geopolitice ale Rusiei. După prăbuşirea URSS, Rusia a încercat să îşi construiască o nouă identitate. Naţionalismul era cel mai la îndemînă. Succesul blocului Rodina (Patria), mişcare forjată sub auspiciile Kremlinului şi fostului KGB cu doar trei luni înaintea alegerilor din decembrie 2003, s-a datorat tocmai acestui tip de mesaj. În acest sens ruşii, aflaţi într-o căutare a identităţii naţionale pierdută în sovietism, nu pot renunţa uşor la Ucraina. Pentru naţionalişti mai ales, Ucraina reprezintă leagănul poporului rus. Pe de altă parte, planul de integrare regională postsovietică elaborat de Vladimir Putin, în special "spaţiul celor patru" (Rusia, Belarus, Kazakstan şi Ucraina) a fost afectat de succesul revoluţiei portocalii. De altfel, încercarea de compromitere internaţională a revoluţiei portocalii a anticipat atacul energetic. Iar prin efect, toate mişcările ce vizau o mai mare independenţă faţă de Rusia au fost afectate. Nu în ultimul rînd, Rusia a privit cu suspiciune lărgirea NATO şi a UE. Zona sa de influenţă s-a redus constant şi singurul mijloc eficace de influenţă asupra politicii internaţionale a rămas energia, în special gazul natural.

Această evoluţie a fost facilitată de locul pe care îl ocupă în sistemul politic putinian marile companii naţionale precum Gazprom. Lupta împotriva oligarhilor epocii Elţîn s-a dus în interesul marilor companii a căror influenţă la Kremlin nu a încetat să crească. În această logică Ucraina este privită doar ca o ţară de tranzit energetic care trebuie să se subordoneze geopolitic Rusiei.

Nu întîmplător criza a fost declanşată înaintea alegerilor parlamentare din martie. Miza este controlul puterii la Kiev, odată ce reforma constituţională tocmai încheiată a limitat prerogativele preşedintelui, iar influenţa efectivă a preşedintelui Victor Iuşcenko este modestă. Pentru a diminua impactul politicii moscovite asupra Kievului, Iuşcenko a folosit poziţia geopolitică a Ucrainei, apropiindu-se de NATO şi UE. Or, în noile condiţii, o victorie a partidului pro-rus al fostului premier Victor Ianucovici ar putea readuce Ucraina în zona de influenţă rusă. De aceea, o durată prea mare a conflictului nu este în interesul Rusiei. Cum energia Ucrainei depinde de Rusia, poziţia rusească, exprimată prin Gazprom, a fost clară: noile preferinţe în politica externă aduc preţuri la energie la nivelul celor aplicate europenilor.

Înaintea alegerilor legislative Iuşcenko se află într-o situaţie dificilă. Izolat pe plan intern, unde se confruntă nu doar cu Ianucovici, ci şi cu fosta sa aliată Iulia Timoşenko, preşedintele ucrainian a ales calea compromisului de etapă: a acceptat preţul impus de ruşi salvînd politica sa de independenţă. Dar aceasta trebuie susţinută economic, iar resursele Ucrainei sînt limitate. Campania electorală se anunţă deja tensionată, iar votul împărţit. Rusia va încerca să conserve sprijinul populaţiei rusofone, mai ales în est şi să cîştige noi alegători. Surprinşi dezbinaţi, Iuşcenko şi Timoşenko vor lupta pe două fronturi. Sau vor căuta o soluţie de compromis.

Dependenţa energetică a occidentalilor sau a României faţă de gazul rusesc nu trebuie nici ignorată, dar nici exagerată. Gazprom depinde în egală măsură de clienţii solvabili. De aceea Rusia nu are vreun interes să îşi strice relaţiile cu UE, cu atît mai mult cu cît majoritatea statelor europene au alternative energetice. Desigur, dezechilibrul mondial generat de unipolarismul strategic şi multipolarismul economic a redus suveranitatea naţiunilor mici, iar recentul "război" al gazelor ruso-ucrianean a lansat un avertisment serios în aceas-tă direcţie. Şi România, dar în orice caz statele occidentale au simţit efectul şi vor elabora politici energetice în consecinţă.

Divide et impera în varianta moscovită a reuşit pentru moment. Testul pe care Rusia l-a iniţiat viza mai puţin puterea de reacţie a europenilor (inclusiv România), cît mai ales lansa un semnal liderilor şi populaţiilor din statele "portocalii". Spre aces-tea îşi va îndrepta atenţia Rusia în anul ce vine. Iar Ucraina va da anul acesta examenul electoral al independenţei sale.