Tichia de mărgăritar

Ceea ce părea la începutul acestui an un accident tinde să devină regula: vom avea un an electoral, fără dezbateri politice.

Dispariţia oricărei discuţii serioase, care să atace temele fundamentale ale societăţii româneşti, la sfîrşitul unui mandat de guvernare, pare să fie marea realizare a celor 15 ani de tranziţie în care politica s-a mişcat constant şi sigur, de la eroic la derizoriu.

După ce a ratat iniţiativa unei remanieri şi a alegerilor anticipate, guvernul Năstase se îndrepta lin spre finalul actualului mandat. Nimic nu părea să ameninţe ambarcaţiunea guvernamentală a PSD, cu excepţia redutabilă a accidentelor de vînătoare, care mai mai să ne lase orfani de un membru marcant al executivului, în persoana ministrului Sîrbu. Ar mai fi fost şi tema miniştrilor plagiatori, dar ea s-a consumat anodin între o demisie şi o reabilitare juridică şi administrativă, puteri ale unui stat de drepţi care au colaborat pentru a face din negru alb şi dintr-un copiator de texte medicale de uz general, un specialist român în arta primului ajutor, cu titulul academic de conferenţiar. O singură preocupare importantă avea PSD-ul, cum să împartă rolurile pentru ca viitoarea campanie de păcălire a electoratului să nu sufere prea mult ca urmare a problemelor curente de guvernare. Mai mult o problemă de reglaj a maşinăriei de capturare a voturilor. Reducerea activităţii ministeriale, coroborată cu o creştere semnificativă a "activităţilor de control", "inspecţii" şi alte măsuri de "pacificare" a recalcitranţilor cu oarecare putere economică şi/sau mediatică fusese deja trasată ca linie politică de către PSD. Baronii locali şi "liderii naţionali" stabiliseră necesara "diviziune a muncii" şi nimic nu părea să mai stea în calea tăvălugului menit să aducă PSD un vot majoritar pentru noul mandat.

Barca a fost brusc zgîlţîită de Uniunea Europeană, mai precis de parlamentari pînă mai ieri cuminţi vizitatori ai României şi lăudători de serviciu ai guvernării Năstase. Comoţia care a urmat, chiar dacă reprezintă un efect semnificativ pe scena politică, nu a generat o dezbatere reală asupra temelor integrării, ci un joc pueril între opoziţie şi guvernare pe aliniamentele: "Sîc că aţi luat leapşa! Sîc că ne-am cocoţat la timp!" Dincolo de nesfîrşitele şi în mare parte irelevantele speculaţii şi discuţii privind noua structură şi noua compoziţie a guvernului, temele mari rămîn tabu, în ciuda unei atenţionări explicite din partea autorităţilor UE. Care este starea statului nostru de drept? Unde se află libertatea presei? Ce mai este cu respectarea drepturilor omului de către instituţiile care sunt plătite din bani publici să le asigure? Unde sunt rădăcinile şi unde fructele unei corupţii care a devenit emblemă a instituţiilor şi a personajelor guvernamentale, implicit etichetă internaţională a României. Răspunsurile nu se găsesc în analizele guvernului, ori ale organizaţiilor neguvernamentale autohtone, care mai subzistă, ci în rapoartele Departamentului de Stat al SUA, ori în analize şi evaluări ale marilor organizaţii internaţionale care activează în domeniu. Iar ele sunt, toate, suficient de negative pentru a merita o discuţie politică într-un an electoral, dacă reacţiile societăţii civile nu mai sunt capabile să atingă pragul acţiunii. Din păcate, nici măcar atît. Altădată s-ar fi făcut măcar ceva caz, pe urma acestor semnale. Azi, liniştea hamletiană bîntuie nestînjenită pe meleagurile unei Românii unde nu doar ceva, ci aproape totul este putred! Mijloacele din informare în masă au fost de mult domesticite şi dotate de guvern cu busola infailibilă care le permite să ocolească orice subiecte care ar putea stîrni măcar o ridicare din sprînceană a liderilor PSD, darămite o critică. Nici măcar una tovărăşească nu mai încape azi!

Dacă puterea, cu greu, ar fi putut fi interesată de generarea unei dezbateri politice autentice, te-ai fi aşteptat ca opoziţia să-şi asume acest rol, dacă pe cel de cenzor al puterii nu a fost în stare să-l interpreteze de-a lungul unui întreg mandat. În locul declanşării artileriei grele, a analizelor, rapoartelor şi comentariilor care să consemneze falimentul guvernării PSD, spre mirarea inocenţilor care tot mai aşteaptă ca lucrurile să se petreacă şi aici după aceleaşi reguli ca în cazul adevăratelor democraţii, opoziţia, la cea dintîi ameninţare la adresa "stabilităţii guvernamentale" a dat fuga la Bruxelles să facă pe avocatul PSD, un guvern mai alb ca neaua, dacă ar fi să-i dăm crezare domnului Ciorbea. Ultima încercare a opoziţiei este de-acum celebra şi eşuata moţiune de cenzură, care ar fi trebuit să dărîme guvernul Năstase, chiar în anul electoral. Liderii PNL-PD n-au fost în stare să treaca clasa la materia "aritmetică parlamentară", pe care o confundă nefericit cu aritmetica claselor primare. Cîtă politică o fi în mintea celor care au lansat proiectul unei coaliţii DA-PRM pentru doborîrea guvernului nu e greu de văzut. Cam tot atîta cîtă i-ar trebui găinii să înţeleagă rostul cocoşului în economia de ogradă. Un alt prilej de a lansa o dezbatere serioasă, ratat lamentabil. Gîndul marilor lideri ai opoziţiei n-a străbătut pînă în sfera rarefiată a propoziţiilor fundamentale, deci banale, ale politicii, de unde ar fi aflat că moţiunea de cenzură la adresa actualului guvern nu poate să vină dintr-un Parlament în întregime controlat de PSD, ci doar de la populaţie, de la alegători. Această moţiune de cenzură nu a fost încă formulată de opoziţie şi sunt puţine speranţe că va mai fi pe parcursul lunilor rămase pînă la scrutin.

Drept pentru care este foarte posibil să avem primele alegeri post-decembriste în care să lipsească pînă şi substanţa dezbaterii politice. Ne va lipsi, astfel, pînă şi tichia de mărgăritar, la chelia întinsă peste ogorul politicii noastre balcano-bolşevizate.