Ministrul Justiţiei Tudorel Toader afirmă, cu privire la referendumul anunţat de preşedintele Klaus Iohannis, că emiterea Ordonanţelor de Urgenţă de către Guvern este un act prevăzut în Constituţie, iar "extragerea" acestei prevederi implică revizuirea Constituţiei, conform News.ro.
"Referendumul este apanajul preşedintelui republicii, nu al ministrului Justiţiei. Referendumurile intrăn în două categorii: cele obligatorii care produc consecinţe juridice şi cele consultative. Am văzut şi eu toată dezbaterea din spaţiul public, mai consultă, Parlamentul, data, extindem aria de referinţă a întrebărilor pentru referendum. Dezbaterea fiind în curs nu esre rolul meu să mă amestec. Până atunci, vreau să vă spun că în Constituţie există această abilitare a Guvernului ca în situaţii excepţionale, de urgenţă, să emită ordonanţă de urgenţă. Din moment ce o prevedere este de rang constitutional, ca prevederea respectivă să fie extrasă din Constituţie, să nu mai existe, trebuie o procedură de revizuire a Constituţiei " a afirmat Tudorel Toader la Antena 3.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, luni, că a decis să facă o reconsultare a Parlamentului pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului din 26 mai. Preşedintele a avertizat Guvernul ca până la referendum să nu dea OUG pe justiţie şi pe politica penală, scrie News.ro.
"Între timp ştim ce vrea PSD şi cum acţionează. Această imensă problemă în felul în care guvernează PSD sunt ordonanţele de urgenţă. Ordonanţele de urgenţă care se dau într-un mod de obicei total netransparent, fără consultări prealabile, fără a exista o claritate de ce trebuie să se dea ordonanţe de urgenţe. şi asta se întâmplă în domenii extrem de sensibile. PSD guvernează prin ordonanţe de urgenţă în zona justiţiei, în zona politicii penale a statului român. Or, acest lucru nu se poate tolera mai departe", a continuat şeful statului.
Klaus Iohannis a susţinut că "este obligatorie reglementarea folosirii acestor ordonanţe de urgenţă, cum este clar că trebuie introduse posibilităţi de contestare a acestor ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională".
"Pentru toate aceste motive, ne dăm seama că acea consultare iniţială pe care am făcut-o - consultarea Parlamentului - a vizat doar o parte din marile probleme pe care le creează PSD. Aşadar, am decis să fac o reconsultare a Parlamentului, o nouă consultare a Parlamentului României, pentru lărgirea ariei de cuprindere a referendumului. Aşadar, voi adresa Parlamentului o nouă consultare, care lărgeşte aria de cuprindere pentru referendum, pentru a-l face mai eficient şi mai puternic. Referendum pe 26 mai. Avertizez Guvernul României să nu emită ordonanţe de urgenţă în aceste domenii - justiţie, politică penală - până când nu se exprimă poporul, până când nu cunoaştem voinţa suverană a românilor", a anunţat preşedintele Iohannis.
Conform articolului 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora, informează News.ro.
"Ordonanţa de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă să fie sesizată şi după publicarea ei în Monitorul Oficial al României. Camerele, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere. Dacă în termen de cel mult 30 de zile de la depunere, Camera sesizată nu se pronunţă asupra ordonanţei, aceasta este considerată adoptată şi se trimite celeilalte Camere care decide de asemenea în procedură de urgenţă", prevede alineatul 5 al aceluiaşi articol.
Alineatul 6 menţionează că "Ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".
1. Mai Tudorele, mai
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 02.04.2019, 12:12)
Ce urgente aveti voi atit de mari incit trebuie sa reglementati aproape totul prin ordonante de urgenta?
Mai Tudorele, mai, voi abuzati de un drept pe care-l aveti, ceea ce este inadmisibil in conducerea societatii. Ca urmare, cumva trebuie sa se puna capat acestui abuz, ca doar n-a sa stam toata viata capra pentru a va satisface voastre impulsiuni becisnice de bolnavi mintali.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2019, 12:29)
Vezi, nu mai vorbi de bolnavi mintali daca ai putea fi unul dintre ei. Toate guvernele dau OUG-uri pentru ca altfel, procesul de legiferare prin Parlament dureaza de la un an in sus.
2016, guvernul Ciolos 99 OUG
2017: guvernele PSD 114 OUG
2018: guvernul PSD 117 OUG
Cand Ciolos dadea 99 de ordonante, era bine?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2019, 14:06)
Unele dintre ele nu justifica urgenta.
Ce este asa de urgent de a da o ordonanta si a schmba modul de impozitare a anumitor companii din diferite domenii de activitate,financiar,telecom,e nergie?
Conform articolului 115 din Constituţie, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora.
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2019, 17:43)
Toate justifica urgenta. Bugetul trebuia adoptat iar cadrul legislativ trebuia modificat corespunzator si asta se putea face doar prin OUG. Incearca tu sa treci o lege prin Parlament in cateva luni.
Chiar nu ai notiuni elementare de bun simt? Evident ca adoptarea bugetului este o urgenta
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2019, 14:59)
Consiliul Legislativ a avizat favorabil OUG 19/2019, dar a subliniat, printre altele, ca
motivarea necorespunzatoare sau lipsa motivarii situatiei extraordinare care nu a
putut fi amanata de Guvern ar putea constitui motiv de declarare a
neconstitutionalitatii actului normativ.