TOMAC, PMP: "Pe lista pentru europarlamentare - doar lideri ai partidului"

T.V.
Politică / 18 martie 2019

Eugen Tomac (Sursa foto: Twitter)

Eugen Tomac (Sursa foto: Twitter)

PMP se va prezenta la alegerile europarlamentare cu o listă formată doar din lideri ai partidului şi aşteaptă ca Traian Băsescu să ia o decizie în privinţa candidaturii sale la acest scrutin, a declarat, astăzi, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac.

"În mod sigur domnul preşedinte Traian Băsescu va lua o decizie în ceea ce priveşte acest subiect. (...) Şi eu mi-aş dori ca domnul preşedinte Traian Băsescu să anunţe în perioada următoare care este opţiunea domniei sale. Deocamdată, am avut doar o dezbatere internă serioasă pe acest subiect. Pe noi ne bucură că partidul se află la un scor bun după mai multe măsuri pe care le-am luat din punct de vedere organizatoric şi suntem convinşi că o listă pentru PMP deschisă cu domnul preşedinte Traian Băsescu ar aduce foarte multe voturi pentru PMP, dar încă nu s-a luat această decizie", a precizat Tomac, la Parlament, potrivit Agerpres.

El a spus că lista va fi anunţată în perioada următoare.

"Au existat foarte multe voci credibile din afara PMP care şi-au exprimat intenţia de a se apropia de partidul nostru şi de a candida pe listele noastre. De data aceasta, partidul a hotărât să meargă în alegerile europarlamentare doar cu lideri ai PMP. După cum ştiţi avem 18 colegi parlamentari, foarte mulţi viceprimari şi vicepreşedinţi de consilii judeţene prin ţară, oameni care s-au validat politic în comunităţile lor şi lista pe care o vom stabili în aceste zile va fi anunţată, cel mai probabil, în următoarea perioadă, dar va fi o listă formată doar din reprezentanţi ai PMP. Suntem oarecum într-o analiză internă foarte profundă", a precizat Tomac, precizează sursa citată.

Potrivit acestuia, PMP a strâns peste 400 mii de semnături pentru candidatura la europarlamentare.

"Mulţumim celor peste 400.000 de români care şi-au pus în ultimele trei săptămâni semnătura pe formularul de semnături necesar pentru a candida la alegerile europarlamentare din 26 mai. Le suntem profund recunoscători, îi asigurăm că semnătura oferită Partidului Mişcarea Populară este o investiţie pentru viitorul politic al României şi suntem pregătiţi să intrăm în această bătălie electorală importantă, o bătălie care va reseta întreaga scenă politică şi îi asigurăm pe toţi susţinătorii noştri că ştim ce avem de făcut de acum încolo, sunt pe mâini bune. Sigur că cei care nu au făcut-o o mai pot face în această săptămână, dar am vrut să fac această declaraţie să le mulţumim tuturor celor care au semnat pentru PMP pentru că vom veni în faţa românilor cu o listă convingătoare, o listă care le va face cinste atât PMP, cât şi României şi vom merge la Bruxelles cu oameni care vor reprezenta interesele României în forul european", a susţinut Tomac.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb