Preşedintele executiv al PMP Eugen Tomac a declarat că reţinerea primarului din Chişinău, Dorin Chirtoacă, face parte dintr-o tranzactie politica murdară, în condiţiile în care Igor Dodon "a cerut capul lui", pentru ca "îi stau pe creier înfrângerile pe care le-a suferit în Chişinău la alegeri" si suferă "ca o lebădă neîmplinită", potrivit unei postări de pe pagina sa de Facebook.
Eugen Tomac a precizat: "Mihai Ghimpu n-ar trebui să tacă, la fel cum n-ar trebui să tacă nici restul liberalilor de la Chişinău. Omul ăla a plătit cu vârf şi îndesat pentru multe şi v-a asigurat intrarea în Parlament de câteva ori. A avut bun simţ cum nu există în politică şi şi-a asumat să plătească nota unui dezastru pe care unii l-au creat cu bună ştiinţă".
Tomac a susţinut că "reţinerea lui Dorin Chirtoacă face parte dintr-o tranzacţie politică murdară", conform sursei citate.
Deputatul PMP a conchis: "Dodon a cerut capul lui Chirtoacă, pentru că îi stau pe creier înfrângerile pe care le-a suferit în Chişinău la alegeri. Suferă din cauza asta ca o lebădă neîmplinită! Acum, cei doi conducători reali ai R. Moldova, Dodon şi Plahotniuc îşi încheie tranzacţia, pardon, înţelegerea şi vor vota liniştiţi pentru introducerea unui sistem de vot care le va asigura, după alegerile de anul viitor, o guvernare liniştită şi fără «corupţi»", a conchis.
Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost plasat în arest la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile. Decizia a fost luată vineri după-amiază de Judecătoria Buiucani. Dorin Chirtoacă a fost reţinut pentru 72 de ore, joi seară, fiind suspectat de trafic de influenţă, în dosarul construirii parcărilor cu plată din oraş.
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a scris pe pagina sa de Facebook că "noutăţile bune de la Chişinău" le-a aflat pe drum spre Budapesta.
Dodon a adăugat: "Sper să avem în toamnă alegeri anticipate cel puţin în municipiul Chişinău. Oraşul trebuie salvat de la degradare, cât mai urgent".