Toni Teau şi-a dat demisia din conducerea Transelectrica

M.I.
Piaţa de Capital / 11 martie 2017

Toni Teau şi-a dat demisia din conducerea Transelectrica

Toni Teau a demisionat din funcţiile de preşedinte şi membru al directoratului transportatorului naţional de energie Transelectrica, invocând "motive personale", au declarat astăzi reprezentanţi ai Ministerului Economiei, în subordinea căruia se află compania.

Reprezentanţii Ministerului Economiei au declarat sâmbătă, pentru News.ro: "Şi-a dat demisia din funcţiile de preşedinte şi membru al directoratului din motive personale, începând din 26 aprilie 2017".

Informaţia a fost publicată iniţial de HotNews.ro.

Directoratul care conduce Transelectrica avea ocupate doar patru din cele cinci posturi înainte de demisia lui Teau, astfel că rămâne în prezent cu numai trei membri.

Toni Teau a fost numit director general al Transelectrica începând din 11 mai 2014. Între iunie 2013 - mai 2014 a fost preşedinte al Consiliului de Supraveghere.

În ultimul an, mai multe avarii au avut loc în reţeaua administrată de Transelectrica, în urma cărora judeţe întregi au rămas fără energie electrică.

Cea mai recentă a avut loc pe 5 martie, la ora 18:39, când alimentarea cu energie electrică în Valea Jiului, inclusiv a exploatărilor miniere, a fost întreruptă timp de 11 minute.

Complexul Energetic Hunedoara (CEH) a anunţat atunci că specificul activităţii de extracţie din subteran a huilei presupune funcţionarea continuă a instalaţiilor de aeraj general, de aeraj parţial, de evacuare a apelor şi a celor de producere a aerului comprimat din necesitatea combaterii riscului de producere a acumulărilor de gaz metan peste limitele admise.

Oficialii CEH spuneau, pe 7 martie: "Totodată, în zilele nelucrătoare, în subteranul exploatărilor miniere din Valea Jiului există un minim de personal care asigură inspecţia locurilor de muncă, evacuarea apelor şi mentenanţa echipamentelor şi a căror activitate este condiţionată de alimentarea cu energie electrică".

În urma comunicatului CEH, Transelectrica a transmis că, din punct de vedere practic, în nicio reţea electrică nu se poate asigura un nivel de siguranţă în alimentare de 100%, aspect care este reflectat şi în reglementările specifice în vigoare.

Oficialii companiei spun că, în conformitate cu Standardul de performanţă pentru serviciul de transport al energiei electrice şi pentru serviciul de sistem, aprobat de ANRE, în cazul în care este întreruptă alimentarea cu energie electrică din cauze care aparţin Transelectrica, aceasta are obligaţia de a relua serviciul de transport al energiei electrice în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai mult de 12 ore în cazul întreruperilor neplanificate.

"În cazul de faţă reluarea serviciului s-a realizat după numai 11 minute", a menţionat Transelectrica.

Transelectrica a raportat anul trecut un profit net de 285,5 milioane lei (63,4 milioane euro), în scădere cu 21% faţă de nivelul din 2015, pe fondul reducerii încasărilor, potrivit rezultatelor anuale preliminare.

Compania a înregistrat totodată anul trecut venituri totale de 2,72 miliarde lei, în scădere cu 9% faţă de nivelul din anul precedent, de 2,98 miliarde lei.

În 2016, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piaţa de energie electrică a crescut cu 2%, la 53,52Twh, arată raportul companiei.

Transelectrica gestionează 81 de staţii electrice la nivelul ţării şi 8.834 km de linii electrice aeriene.

Compania administrează şi operează sistemul electric de transport şi este responsabilă pentru transportul energiei electrice, funcţionarea sistemului şi a pieţei, asigurarea siguranţei Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).

Transelectrica este controlată de Ministerul Economiei, care deţine 58,69% din acţiuni, şi are o valoare de piaţă de 2,43 miliarde lei (540 milioane euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb