TotalSoft anunţă o creştere de peste 15% a cifrei de afaceri

F. A.
Companii #IT / 10 august 2010

TotalSoft anunţă o cifră de afaceri de 10,4 milioane de euro pentru prima jumătate a anului 2010, din care EBITDA reprezintă 1,66 milioane euro. Astfel, compania TotalSoft a înregistrat o creştere de peste 15% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, informează un comunicat remis redacţiei.

Veniturile obţinute de TotalSoft în această prima jumătate a anului provin în proporţie de 50% din vânzarea Charisma Business Suite, restul fiind generate de celelalte linii de busines pe care TotalSoft le are în portofoliu. Cea mai spectaculoasă evoluţie a acestui semestru a întregistrat-o divizia de project management care a realizat, din vânzarea sistemului Primavera şi a serviciilor adiacente, o cifră egală cu cea realizată de această divizie în întreg anul 2009.

"Rezultatele înregistrate de TotalSoft în acest semestru ne îndreptăţesc să credem că la finele anului ne vom realiza obiectivele asumate, o cifră de afaceri care să depăşească 20 mil euro. TotalSoft este, de altfel, printre foarte puţinele companii româneşti de software care au realizat o profitabilitate semnificativă în anul 2009, situaţie pe care intenţionăm să o repetăm şi anul acesta", a declarat Liviu Drăgan, General Manager, TotalSoft.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb