Traficul feroviar pe magistrala Timişoara - Bucureşti a fost reluat

Elena Deacu
Miscellanea / 6 iunie 2015

Circulaţia feroviară pe magistrala Timişoara - Bucureşti a fost reluată, sâmbătă dimineaţă, după ce mai multe vagoane ale unui tren de marfă, care au deraiat, cu o zi în urmă, în dreptul municipiului Orşova, au fost repuse pe şine.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi a anunţat că circulaţia a revenit la normal pe calea ferată, între Timişoara şi Bucureşti, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 5.00.

În cursul zilei de vineri, mai multe echipe de muncitori din cadrul CFR au intervenit cu o macara auto şi cu două macarale feroviare pentru a repune pe şine cele cinci vagoane deraiate cu o zi în urmă, la intrarea în municipiul Orşova, unul dintre acestea fiind încărcat cu deşeuri de fier.

Şeful Poliţiei Transporturi Mehedinţi, comisarul şef Pantelică Bobârsc, declara, vineri după-amiază, că incidentul de la Orşova ar avea cauze tehnice, infrastructura căii ferate fiind uzată, în timp ce reprezentanţi ai Regionalei CF Timişoara au exclus să fi existat probleme la linia ferată.

Potrivit sursei citate, după incident s-a format o comisie care urmează a stabili cauzele care au dus la producerea acestuia. Bobârsc a menţionat însă că, personal, exclude varianta ca incidentul să se fi produs din vina conductorului, ci din cauza căii ferate uzate, adăugând: "Doamne fereşte să fi fost persoane în vagoanele care s-au răsturnat".

Pe de altă parte, reprezentanţii Regionalei CF Timişoara ajunşi vineri la Orşova exclud posibilitatea ca linia ferată să fi avut probleme întrucât, înainte de a se produce incidentul, prin staţia de la Orşova trecuse, spre Bucureşti, un tren de călători, care s-a întâlnit, de altfel, cu trenul marfar în staţia de la Vârciorova, din apropierea Gării Orşova.

Directorul Regionalei CF Timişoara, Alexandru Simu, a declarat că deocamdată nu au putut fi identificate cauzele incidentului.

"Cauzele, deocamdată, nu le putem identifica, s-au făcut măsurători pe teren şi comisia care este abilitată să facă investigarea va stabili şi cauzele ulterior producerii acestui incident", declara Simu.

La locul incidentului s-au deplasat mai multe echpaje de pompieri pentru eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, în zona respectivă alimentarea cu energie electrică fiind oprită intrucât vagoanele deraiate au rupt un stâlp de înaltă tensiune şi firele de electricitate.

Ulterior, CFR a anunţat că trenurile de călători care leagă Capitala de vestul ţării şi retur circulă deviat, prin Filiaşi - Petroşani - Simeria - Arad. Totodată, pentru trenurile locale se asigură transbordare auto între Drobeta Turnu Severin şi Valea Cernei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb