TRAIAN BĂSESCU, DESPRE UNIREA CU REPUBLICA MOLDOVA: " Reunificarea nu trebuie lăsată pe mâna propagandei, pentru că propaganda va fi extrem de puternică"

D.I.
Politică / 29 martie 2018

Traian Băsescu

Traian Băsescu

Liderul PMP, Traian Băsescu, a declarat, ieri, că reunificarea cu Republica Moldova, pentru care ar fi necesare deciziile parlamentelor din cele două ţări, "nu e un lucru uşor", fiind şi "avantaje şi dezavantaje dintr-o unire", informează Agerpres.

Într-o intrevenţie la postul România TV, Băsescu a precizat: "Reunificarea nu trebuie lăsată pe mâna propagandei, pentru că propaganda, şi de o parte, şi de alta, va fi extrem de puternică. Trebuie decizii în cele două parlamente (n.r. - de la Bucureşti şi Chişinău), dar nu este o decizie uşoară, adică eu o promovez, că vreau să trezesc demnitatea românilor de pe ambele maluri ale Prutului uitându-se la modul cum România a pierdut 33.000 de kilometri pătraţi de teritoriu şi 3,5-4 milioane de cetăţeni, dar nu e un lucru uşor, sunt şi avantaje şi dezavantaje dintr-o unire. Gândiţi-vă numai câte probleme de negociere va ridica Transnistria, care trebuie negociată cu Moscova, care are trupe şi material militar, cu Kievul, că a fost deţinătoarea teritoriului în mod istoric, şi cu Bucureştiul, care vrea să se unească cu Republica Moldova. Trebuie finanţată diferenţa de salarii şi diferenţa de pensii şi ajutoarele sociale".

În opinia sa, ţara noastră va putea susţine acest tip de cheltuieli. Un alt lucru de care ţara noastră trebuie să ţină cont este acela că "Republica Moldova îşi asigură doar 30% din energie şi România trebuie să vină cu diferenţa de 70%, ceea ce înseamnă interconectări de electricitate prin sud şi prin nord şi extinderea conductei de gaz".

Fostul preşedinte a oferit şi un argument istoric: "Sunt multe lucruri de făcut. (...) Pe de altă parte, aş pleca de la un lucru care ţine de demnitatea noastră: suntem singura ţară care încă duce povara Pactului Ribbentrop-Molotov. Singura care a rămas şi trăieşte după voinţa lui Hitler şi Stalin, exprimată prin pactul ticălos Ribbentrop-Molotov, este România. Noi am rămas aşa, să ne bată vântul, or, e o chestiune de demnitate naţională reîntregirea ţării cu Republica Moldova, nu discutăm de mai mult".

Senatorul PMP a amintit faptul că ţara noastră a făcut paşi în privinţa unirii cu Republica Moldova prin faptul că dă "5.000 de burse anual tinerilor din Republica Moldova, a relaxat legislaţia cetăţeniei - avem în momentul de faţă peste 800.000 de cetăţeni români dintre cetăţenii Republicii Moldova -, s-a dat un ajutor de 100 de milioane de euro, nerambursabil, care se investeşte în grădiniţe şi şcoli, a venit şi Ponta şi a făcut proiectul ăsta de gazoduct până la Ungheni, care va trebui extins până la Chişinău".

Băsescu a adăugat că prin unirea cu Republica Moldova vor fi şi avantaje, deoarece este vorba de o suprafaţă de 33.000 de kilometri pătraţi de teren aproape exclusiv agricol, ceea ce ar duce la creşterea potenţialului agricol al ţării în UE, ar creşte populaţia cu aproape patru milioane de locuitori şi asta înseamnă că i-ar creşte şi numărul de voturi din Parlamentul European şi din Consiliul European, dar şi din punct de vedere militar şi demografic.

În final, Băsescu a afirmat că nu întâmplător a venit cu acest mesaj unionist acum, după ce Vladimir Putin a revenit la putere: "Să nu credeţi că anul trecut, în vară, aş fi declanşat acest mesaj unionist în Republica Moldova, nu întâmplător am considerat că este momentul. Transnistria era vitală din punct de vedere al securităţii în concepţia Moscovei pentru Federaţia Rusă. După ce Federaţia Rusă a anexat Crimeea, din punct de vedere strategic, Transnistria nu mai are nicio semnificaţie, decât una de bâzâială, pentru că Putin şi-a luat un portavion care e inima Mării Negre, care e cu o frontieră către Gurile Dunării, cu alta către Bosfor şi cu alta către Ucraina şi acolo a depozitat armament cât să echilibreze lucrurile pe frontul estic al NATO. Transnistria nu mai este importantă din acest punct de vedere, dar este importantă pentru că va fi subiect de negociere dacă se va ajunge la unire".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb