Traian Băsescu: "În timp de criză, Guvernul a acordat ajutoare de stat de 450 de milioane de euro"

F. A.
Politică / 19 iunie 2013

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, astăzi, la Ariceştii Rahtivani, că, în perioada 2009-2011, Guvernul a acordat ajutoare de stat în valoare totală de 450 de milioane de euro pentru realizarea unor investiţii de peste 2,5 miliarde de euro, potrivit surselor de presă.

"În perioadă de criză grea pentru România, în 2009, 2010, 2011, Guvernul României a acordat ajutoare de stat în valoare de 450 de milioane de euro, ajutoare care se materializează în aceşti ani în investiţii de peste 2,5 miliarde de euro. Poate multora li se pare ciudat că în perioadă de criză România şi-a permis asemenea investiţii. Ne-am permis asemenea investiţii pentru că vedeam viitorul şi întotdeauna ajutoarele de stat au fost acordate companiilor care dezvoltă tehnologii noi în România", a afirmat Băsescu, la inaugurarea unei fabrici de utilaj petrolier a companiei americane Lufkin.

Şeful statului a precizat, de asemenea, că pentru realizarea acestei investiţii în valoare de 140 de milioane de dolari, Guvernul român a acordat un ajutor de stat de 28 milioane de euro.

"Statul român a investit, pentru ca locurile de muncă să fie create aici, la Ariceşti, 28 de milioane de euro în momentul de faţă. Vom fi un partener al oricărui investitor care transferă tehnologie în România şi care creează locuri de muncă", a mai spus preşedintele Traian Băsescu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb