TRAIAN BĂSESCU: "Nu am participat la niciun fel de discuţii interne cu privire la o eventuală fuziune a PMP cu PNL"

S.B.
Politică / 12 noiembrie 2021

"Nu am participat la niciun fel de discuţii interne cu privire la o eventuală fuziune a PMP cu PNL"

Fostul preşedinte al PMP Traian Băsescu afirmă, vineri, că nu mai deţine nicio funcţia în partid, că nu a participat şi nici nu va participa la discuţii legate e o posibilă fuziune cu PNL, informează news.ro.

Traian Băsescu a transmis, vineri, precizări, cu privire la posibila sa implicare în negocieri dintre PMP si PNL.

"Nu am participat şi nici nu voi participa la niciun fel de discuţii interne cu privire la o eventuală fuziune a PMP cu PNL. Singura activitate politica pe care o desfăşor este legată de activitate grupului PPE din Parlamentul European", a transmis Băsescu.

Fostul preşedinte al PMP a mai precizat că, din data de 6 decembrie 2020, nu a mai avut niciun fel de implicare în activitatea PMP şi nici nu mai deţine vreo funcţie în partid.

Conducerea PNL a decis, vineri, în şedinţa Biroului Executiv, demararea discuţiilor cu Partidul Mişcarea Populară, în vederea unei fuziuni prin absorbţie. Preşedintele PMP, Cristian Diaconescu, neagă fuziunea cu PNL.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu am participat. Am trimis-o pe Nutzi. Pardon, pe Olive Oyl.

    hei oamenilor!

    ati observat cat de tacut a devenit Traian in ultimul timp ??? (si nu e din cauza procesului pe care il are!!!)  

    a observat intrarea in dictatura si se mentine in afara bullshit-ului actual (caci si el stie ca o sa le cada in cap hardaul cu rahat actualilor guvernamentali !!!).  

    Asta il face in ochii mei si mai valoros - comportamentul sau e inca o dovada ca are un simt intuitiv politic extraordinar de inalt. Adica e un politician chiar pur-sange, nu e un bou adunat de pe strada!  

    Toate aprecierile mele!  

    1. Si eu l-as vota presedinte la AUR. Cu Piedone vicepres si Marean Vanghelion secretar general.

      Si Ponta, si al Tariq, si Petrica Roman, ca sa nu mai vorbim de tatuca Ilici. Atitia oameni de valoare incontestabila, marginalizati si ignorati... 

      Iar in sistemul bancar, profesionisti incontestabili ca Razvan Temesan, Micea Horea Hossu, Alexandru Dinulescu, Ion Sima, ca sa nu mai vorbim de SO Vintu, marginalizati si ignorati... 

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb