Transgaz şi Black Sea Oil&Gas semnează ordinul de începere a lucrărilor pentru preluarea gazelor din Marea Neagră

T.T.
Companii / 30 august 2019

Sursa foto: economie.gov.ro

Sursa foto: economie.gov.ro

Reprezentanţii Transgaz şi cei ai Black Sea Oil & Gas au semnat, vineri, la Corbu, ordinul de începere a lucrărilor pentru proiectele celor două companii în vederea preluării producţiei de gaze din perimetrul offshore Midia, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei.

La eveniment au participat Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, şi şeful Cancelariei prim-ministrului, Costin Mihalache.

Proiectul Transgaz "Extindere SNT Vadu-T1" constă în construirea unei conducte cu diametrul de Ø20' (Dn 500), proiectată pentru a transporta gaze naturale la o presiune de 55 bar, în lungime totală de aproximativ 24,37 km, care va conecta Ţărmul Mării Negre cu Sistemul Naţional de Transport - conducta T1 pe direcţia Ţărmul Mării Negre - Corbu - Săcele - Cogealac - Grădina. Termenul estimat de finalizare este anul 2021.

Proiectul Proiectul Dezvoltare Gaze Naturale Midia constă în săparea a cinci sonde de producţie (o sondă pe zăcământul Doina şi patru sonde pe zăcământul Ana), un ansamblu submarin de producţie pe zăcământul Doina care va fi conectat printr-o conductă de 18 km la platforma de producţie automatizată amplasată pe zăcământul Ana.

O conductă submarină de 121 km va asigura transportul gazelor de la platforma Ana la ţărm, unde urmează 4,1 km de conductă subterană până la noua staţie de tratare a gazelor ('STG').

Gazele tratate vor fi livrate prin staţia de măsurare a gazelor localizată în perimetrul STG către SNT operat de Transgaz.

Se estimează că producţia de gaze va începe în trimestrul 1 al anului 2021.

"Asistăm astăzi la un moment foarte important pentru economia românească. Pornim împreună două proiecte, Proiectul de Dezvoltare Gaze Naturale Midia al Black Sea Oil & Gas şi Extinderea Sistemului Naţional de Transport dezvoltată de Transgaz, care vor aduce beneficii pentru români şi pentru economie prin contribuţia majoră la valorificarea gazelor naturale din Marea Neagră. Extinderea Sistemului Naţional de Transport este una dintre cele mai importante lucrări dezvoltate de Transgaz şi reprezintă punctul de plecare pentru intrarea gazelor din Marea Neagră în economia românească şi în circuitul internaţional. Felicit echipele Transgaz şi Ministerului Economiei pentru activitatea susţinută pe care o derulează în vederea dezvoltării infrastructurii energetice a României. Doresc succes Black Sea Oil & Gas în acest proiect, îi încurajez să îşi consolideze şi diversifice investiţiile în industria petrolieră şi petrochimică din România şi îi asigur de întregul sprijin al Guvernului pentru dezvoltarea unor proiecte cu beneficii atât pentru români cât şi pentru economia românească", a declarat Costin Mihalache, în mesajul transmis din partea premierului Viorica Dăncilă.

La rându său, ministrul Economiei, Niculae Bădălău, a precizat că proiectul va acoperi 10% din necesarul anual de gaze naturale al României, reprezentând, totodată, o contribuţie importantă la nivel naţional, cât şi pentru dezvoltarea economică şi socială a comunităţilor locale. "Este rezultatul unei investiţii care până în acest moment s-a ridicat la suma de 200 milioane de dolari, iar alte 400 de milioane urmează să fie investite de Black Sea Oil & Gas până la finalizarea construcţiei, ceea ce demonstrează angajamentul nostru pentru susţinerea mediului de afaceri din România", a adăugat Bădălău.

De asemenea, Ion Sterian, directorul general al Transgaz, a subliniat că societatea pe care o reprezintă îşi respectă misiunea de a funcţiona precum un furnizor de securitate energetică naţională şi regională, prin investiţiile de importanţă strategică pe care le desfăşoară atât în România, cât şi în Republica Moldova, unde construieşte gazoductul Ungheni-Chişinău.

"Transgaz prin dezvoltările Sistemului Naţional de Transport Gaze Naturale, îşi aduce contribuţia substanţială la dezvoltarea economică şi socială a României. Realizăm aceste obiective deosebit de importante prin lucrările de extindere a SNT, care vor permite tuturor comunităţilor locale să fie conectate la reţeaua de gaze, dar şi prin proiecte strategice, precum BRUA, care vor aduce beneficii economice şi sociale semnificative pentru România, permiţând atingerea potenţialului pe care ţara noastră îl are. Putem afirma cu responsabilitate că energia reprezintă resursa prezentului şi a viitorului, iar infrastructura energetică reprezintă un vector sustenabil prin care această resursă este transformată în oportunităţi concrete. Transgaz rămâne un partener serios pentru toţi investitorii interesaţi în dezvoltarea economică", a precizat Sterian.

Black Sea Oil & Gas SRL, deţinută de Carlyle Internaţional Energy Partners şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, este o companie independentă de ţiţei şi gaze cu sediul în România care desfăşoară operaţiuni de explorare, dezvoltare şi exploatare a resurselor convenţionale de ţiţei şi gaze naturale.

În prezent portofoliul companiei este alcătuit din concesiunea privind perimetrele XV Midia şi XIII Pelican, Zona de Apă de Mică Adâncime situate în platformă continentală a Mării Negre, în care compania deţine o participaţie de 70% şi calitatea de operator.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. In ciuda unui guvern P.S.D. ultra corupt, deprofesionalizat si plin de hoti, rapandule si manevranti de partid, economia romaneasca furnizeaza si stiri pozitive, ca cea de fata. Felicitari conducerii TransGaz, mai multa actiune pe pietele externe ar fi super O.K. .

    1. se alege praful si de acest proiect ,stai linistit de vorbe ne este plin podul,

      astia stiu doar sa taie pamblica si cam atit !!! 

      Buna încurajare. La fel că Iohannis. In România nu s- a construit și nu s-au asfaltat nici un metru de șosea. De parcă el nu ar face parte din România.(și de aici tragem concluzia că el nu este român) Și atunci de ce vrea sa considere in Romania? Ar putea condida oriunde mai puțin în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb