Tranzacţii de 5 miliarde euro cu spaţii de retail în Europa

F.A.
Ziarul BURSA #Companii #Imobiliare / 22 iulie 2011

România fără nicio vânzare

Tranzacţiile cu spaţii de retail din Europa au totalizat în al doilea trimestru 4,9 miliarde de euro, Rusia şi Polonia înregistrând cele mai ridicate niveluri din zona centrală şi de sud-est, potrivit Jones Lang LaSalle, în timp ce România nu a avut nicio tranzacţie pe acest segment în acest an, anunţă Mediafax.

Volumul total al investiţiilor pe acest segment a ajuns astfel la 13,6 miliarde de euro de la începutul anului, reprezentând o creştere cu 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată datele companiei de consultanţă imobiliară.

Majoritatea activităţii de investiţii a rămas concentrată în Marea Britanie şi Germania, care au atras 56% din volumul total.

În Europa Centrală şi de Sud-Est, Rusia, cu un volum al tranzacţiilor de 432 milioane de euro, şi Polonia, cu 332 milioane de euro, au atras cei mai mulţi investitori.

Spre comparaţie, România a înregistrat tranzacţii totalizând 243,43 milioane de euro pe toate segmentele imobiliare în primele şase luni ale anului.

"Cererea investitorilor rămâne focusată pe pieţele importante precum Franţa şi Germania, dar ne aşteptăm ca şi Polonia şi Europa Centrală şi de Est să atragă investiţii importante în acest an. Investitorii sunt interesaţi mai ales de Rusia şi Turcia, care oferă perspective pentru chirii şi venituri în creştere, precum şi pentru comprimarea randamentelor", a declarat Jeremy Eddy, şeful EMEA Retail Capital Markets al Jones Lang LaSalle.

Potrivit datelor disponibile, anul trecut, în România, valoarea tranzacţiilor cu spaţii de retail au depăşit uşor 50 de milioane de euro, în condiţiile în care în anii de dinaintea crizei au fost realizate tranzacţii de ordinul a sute de milioane de euro, pe o piaţă de aproape două miliarde de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb