Tranzacţii de jumătate de milion de lei cu titluri "Albalact"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 24 august 2011

Tranzacţii de jumătate de milion de lei cu titluri "Albalact"

Acţiunile producătorului de lactate şi brânzeturi "Albalact" Alba Iulia (simbol ALBZ) au fost, ieri, printre cele mai lichide de pe piaţa Rasdaq, generând tranzacţii de aproape jumătate de milion de lei. În total, au fost schimbate, ieri, 2,33 milioane de titluri ALBZ, la preţuri cuprinse între 0,2 lei şi 0,2149 lei/acţiune.

Cifra de afaceri a companiei a cres-cut în prima jumătate a acestui an, cu 32,6%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 125,070 milioane de lei la 165,87 milioane de lei, în timp ce profitul societăţii a scăzut uşor, cu 6%, ajungând la 2,2 milioane de lei.

"Albalact" are o capitalizare bursieră de 130,5 milioane de lei, potrivit preţului din şedinţa de ieri. Principalii acţionari ai firmei sunt Petru Ciurtin, cu 31,74% din titluri, Petru-Raul Ciurtin, cu circa 11%, şi fondul de investiţii RC2 Limited, înregistrat în Cipru, cu o participaţie de 25,44%.

O nouă tranzacţie cu acţiunile companiei de închiriere şi leasing cu maşini şi echipamente pentru cons-trucţii "Macarale Turn" Ploieşti (simbol MEHZ) a avut loc ieri, după ce, luni au fost transferate 130.000 de titluri MEHZ, într-un singur schimb. Ieri au fost tranzacţionate 93.000 acţiuni MEHZ, la preţul de 3,99 lei.

Compania are un capital social de 948.003 lei, divizat în acţiuni cu valoarea nominală de 0,3 lei. Potrivit ultimelor raportări, Bogdan Baloşan deţine 30,1% din companie, iar societatea "Sisteme şi Echipamente de Comunicaţii" Icret are o participaţie de 21,53%.

Valoarea tranzacţiilor încheiate, ieri, pe piaţa Rasdaq, a fost de 1,3 milioane lei.

Indicele Raq-C, care urmăreşte evoluţia tuturor acţiunilor pe piaţă, a câştigat, ieri, 0,12%, apreciindu-se la 1.607,10 puncte.

Indicele Raq-I, care arată oscilaţia acţiunilor pe piaţă de la categoria întâi, a pierdut 3,42%, depreciindu-se la 1.233,68 puncte, în timp ce indicele Raq-II, care indică preţul acţiunilor de la categoria a doua, a stagnat la 2.693,64 puncte.

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb