TRANZACŢIONAREA TITLURILOR UNICREDIT PE BURSĂ A ÎNCEPUT IERI BERD are 150 de milioane de euro pentru obligaţiuni de la noi

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iulie 2013

BERD are 150 de milioane de euro pentru obligaţiuni de la noi

Instituţia a subscris 20% din oferta "UniCredit"

Lucian Anghel: "O nouă emisiune de obligaţiuni corporative ar mai putea fi listată anul acesta"

Tranzacţionarea obligaţiunilor negarantate cu maturitate la cinci ani emise de UniCredit Ţiriac Bank a început ieri la Bursa de Valori Bucureşti, după ce, în ofertă, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a subscris 20% din emisiune.

Investiţia BERD este prima dintr-un program de 150 milioane euro, care are în vedere susţinerea emisiunilor de obligaţiuni pe termen mediu şi lung de către instituţiile financiare locale în cadrul iniţiativei de sprijinire a dezvoltării pieţei de capital, potrivit unui comunicat al instituţiei.

Obligaţiunile Unicredit Ţiriac Bank au o valoare nominală de 10.000 lei, valoarea totală a emisiunii fiind de 550 milioane lei (echivalentul a 121 milioane euro), iar rata dobânzii este 6,35%.

Obligaţiunile corporative emise de UniCredit Ţiriac Bank ar putea să nu constituie singura emisiune de gen care să fie listată la Bursă, potrivit preşedintelui Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Lucian Anghel. Domnia sa a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe, că va mai fi listată cel puţin încă o emisiune de obligaţiuni corporative până la finele anului. Lucian Anghel a precizat: "Semnale sunt, intenţii există, ne aşteptam ca unele dintre ele să se materializeze. Ce este important este că piaţa de capital devine, încet-încet, una din alternativele de finanţare a acestei economii. Importanţa Bursei de Valori începe să crească tot mai mult pentru decidenţii din România. Succesul emisiunii de obligaţiuni UniCredit Ţiriac Bank arată potenţialul de finanţare în lei, pe termen lung, al pieţei de capital autohtone. Este cea mai mare emisiune de bonduri din ultimii patru ani. Sper ca până la finalul anului să mai avem cel puţin o emisiune de obligaţiuni listată".

Transelectrica a anunţat recent că doreşte să atragă 200 milioane lei de pe Bursa de Valori Bucureşti, printr-o emisiune de obligaţiuni corporative, până la finalul anului. Intenţia companiei este ca oferta să fie finalizată până în a doua jumătate a lunii noiembrie 2013, moment la care obligaţiunile să fie listate pe piaţa reglementată administrată de BVB.

În prezent, la Bursă, în sectorul Titluri de credit - Categoria obligaţiuni corporative, se mai tranzacţionează obligaţiunile emise de BERD, în 2009, de Banca Europeană pentru Investiţii (BEI), în 2007, şi de GDF Suez Energy România, în 2012.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb