Tratatele strategice şi lumea post război rece

Ieşirea din era războiului rece a fost percepută, şi nu fără motiv, ca una dintre cele mai bune veşti ale secolului XX. Ce de oportunităţi noi, cît loc pentru speranţă, cooperare, integrare, descătuşare a proiectelor blocate de cortina de fier, cîte "şantiere noi" în politica locală, regională şi globală! Puţini au fost cei care au văzut, dincolo de partea luminoasă a tabloului, norii furtunii. Încă şi mai puţini, cei dispuşi să-i bage în seamă. Veştile rele, însă, au început să curgă imediat, cînd nici nu se uscase, încă, bine cerneala pe înţelegerile de la Malta. În ciuda faptului că mai bine de un deceniu şi jumătate establishmentul puterii de tip global a preferat să le ignore şi să le minimalizeze, ele au produs efecte de structură. Anunţul făcut zilele trecute de Pre­şedintele Trump, retragerea Statelor Unite din tratatul privind eliminarea rachetelor balistice nucleare cu rază medie şi scurtă de acţiune, nu este altceva decît o nouă piatră de hotar în drumul plin de necunoscute şi primejdii în teritoriul lumii post război rece.

Pot fi citite ştirea, tema, decizia politică a Casei Albe într-o cheie minoră? E simplu şi deloc lipsit de temei. Ce mai înseamnă astăzi, în 2018, un tratat semnat de Preşedintele Reagan, pentru SUA, şi Gorbaciov, pentru URSS, în 1987? Ce mai are de a face lumea de astăzi cu lumea în care căpăta forţă juridică şi semnificaţie politică, de securitate, acest tratat? Nimic, sau foarte aproape de nimic. URSS nu mai există, Gorbaciov este de mult istorie. Ca şi Ronald Reagan, de altfel, chiar dacă primul încă mai trăieşte. Pentru lumea de atunci, da, era un fapt important. Se poate spune că a fost unul dintre elementele decisive care au pregătit căderea zidului Berlinului. Semnificaţiile tratatului nu ţin de condiţiile "tehnice", ci de dinamica politică a ultimilor ani ai perioadei istorice a "războiului rece". În plus, de atunci şi pînă astăzi, părţile semnatare s-au acuzat, nu o dată, de încălcarea prevederilor tratatului respectiv. Nu fără motiv, atît de o parte, cît şi de cealaltă. La ce mai este bun un tratat în care semnatarii nu mai cred nici cît negru sub unghie şi pe care l-au subminat cu bună sau rea ştiinţă, nu o dată? La nimic! Şi atunci? Concluzia inevitabilă este aceea că ieşirea oficială din perimetrul prevederilor Tratatului INF, anunţată recent de Casa Albă, nu este altceva şi nimic mai mult decît o recunoaştere a stării de fapt. Tratatul nu mai produce efectele pentru care a fost conceput şi semnat şi nici una dintre părţi nu mai este interesată de respectarea prevederilor sale. O jucărie stricată, care poate fi aruncată, fără griji prea multe, la gunoi!

Lumea politicii internaţionale, mai ales atunci cînd atinge coarda sensibilă a securităţii nucleare, este însă ceva mai complicată. Nu se acomodează uşor cu soluţiile şi interpretările "banale", simple, la îndemînă. Aşa stau lucrurile şi cu decizia anunţată de Donald Trump, omul (cui?) de la Casa Albă! Dincolo şi mult deasupra semnificaţiilor "strategice", gestul are un puternic nucleu de semnificaţie politică. Internă, în bătălia pentru viitorul Congres, respectiv pentru supravieţuirea Administraţiei Trump, şi externă, în special pentru Rusia şi pentru acea parte a lumii care se numeşte Europa.

În plan intern, anunţul Preşedintelui Trump este menit să contrabalanseze efectele electorale ale anchetei procurorului independent Robert Mueller, ales de Ministrul Justiţiei pentru a face lumină asupra relaţiilor candidatului prezidenţial Trump cu Rusia şi agenţii Preşedintelui Putin. "Soft on Russia? Poate alţii, dar nu republicanii. Sigur, nu Trump!!!" Acesta este mesajul injectat de Casa Albă, prin recentul anunţ, în bătălia electorală pentru locurile viitorului Congres al Statelor Unite. Sau, dacă preferaţi varianta II: "Reagan uliul? Un porumbel pe lîngă Trump!!!" Ce valoare electorală efectivă va avea recenta poziţionare ofensivă a Casei Albe, în relaţiile strategice cu Rusia, este însă o altă ches­tiune. Iar răspunsul îl vom avea, în curînd, din datele reale ale alegerilor pentru Congres.

Mult mai puternic şi mai semnificativ este mesajul măsurii anunţate de Casa Albă, destinat Rusiei şi Europei. Acest mesaj nu a fost, cu siguranţă, conceput la Casa Albă, ci în cercurile speciale ale puterii hard, componentă instituţională esenţială a puterii Statelor Unite, ca actor internaţional. Odată cu abordarea rezolutivă a conflictelor din Caucaz, prin anexarea oficială a Osetiei de Sud şi Abhaziei, continuînd cu angajarea des­chisă a conflictului "hibrid" din Ucraina, Rusia se află într-o postură ofensivă care nu a primit decît parţial răspuns în poziţia oficială a Statelor Unite şi a Europei. O poziţie mai degrabă slabă, relativ incapabilă să influenţeze situaţia de pe teren, controlată de iniţiativele Rusiei. De pe acest postament, prin acţiunile din Ucraina, culminînd cu anexarea de facto şi de jure a Crimeei, administraţia Putin nu s-a sfiit să fluture ameninţarea războiului, îndreptată punctual asupra unor "ţări de graniţă", ca România sau global, difuz, asupra "occidentului" pentru motive punctuale, cum ar fi încălcarea prevederilor Tratatului INF sau generic, pentru acţiuni şi poziţionări "ostile" Rusiei. Din această perspectivă, anunţul recent al Casei Albe poate fi citit ca o primă măsură de forţă din ceea ce ar putea fi contra-ofensiva Statelor Unite. Dacă Rusia lui Putin vorbeşte atît de des şi apăsat despre război, atunci Statele Unite vor fi gata de război!!! Nu oricare, ci unul pe care sunt pregătite să îl cîştige, în orice condiţii. Iar dacă asta implică aducerea în ecuaţie şi a componentei nucleare, fie, dacă este absolut necesar!

Mesajul pentru Europa este, de departe, cel mai teribil. La modul maximalist, anunţul recent al Casei Albe poate fi citit astfel: "Statele Unite sunt gata să sacrifice Europa, dacă interesele sale o cer, dar nu în sensul de a ceda Europa Rusiei, ci în sensul de a nu exclude posibilitatea strategică a transformării ei într-un deşert nuclear, dacă asta va asigura înfrîngerea Rusiei într-un eventual conflict total cu Statele Unite". Pe bună dreptate, Preşedintele Germaniei a reacţionat, aproape instantaneu: "Ne apropiem de limita absurdului nuclear!".

Nici măcar asta nu este o noutate. Am mai fost o dată la graniţa "domeniului". Atunci, am scăpat! Cine ştie, cu ceva noroc, poate scăpăm şi de data asta......!!!