Trei tineri care au înfiinţat o cultură de cannabis au fost reţinuţi de poliţiştii tulceni pentru 24 de ore, anchetatorii confiscând în urma mai multor percheziţii două kilograme de muguri de cannabis, scrie News.ro.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Tulcea, joi, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Tulcea, împreună cu procurori DIICOT Tulcea, au făcut cinci percheziţii la trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, toţi din judeţul Tulcea.
"Din cercetări a rezultat faptul că, în luna mai 2020, persoanele în cauză ar fi înfiinţat o cultură de cannabis într-o locuinţă din judeţul Tulcea, în vederea comercializării. În urma percheziţiilor, au fost ridicate aproximativ două kilograme de muguri de cannabis, trei telefoane mobile şi un autoturism de lux", a precizat IPJ Tulcea, citaţi de News.ro.
Cei trei bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi vor fi prezentaţi Tribunalului Tulcea cu propunere de arestare preventivă.